Se primesc cererile pentru tichetele sociale de la primărie, de săptămâna viitoare

HomeSocial

Se primesc cererile pentru tichetele sociale de la primărie, de săptămâna viitoare

Primăria Roman informează că, începând de săptămâna viitoare, se pot depune documentele în vederea primirii tichetelor sociale. Tichetele sociale se acordă, în baza unei hotărâri a Consiliului Local Roman, familiilor din Roman din care cel puţin un membru este pensionar sau persoană cu handicap ori sunt persoane aflate în situaţie de risc social, care din motive de sănătate şi condiţii socio-economice precare, nu pot să-şi asigure un nivel minim de trai.

Beneficiază de tichete sociale orice familie în care cel puțin un membru este pensionar sau persoană cu handicap, persoanele singure pensionare sau persoanele singure încadrate în grad de handicap, care: au domiciliul în municipiul Roman şi realizează venituri nete ce nu depășesc 1.700 lei pe lună pe membru de familie. Distribuirea tichetelor sociale este un sprijin material constând în acordarea de două ori pe an de tichete sociale în valoare de 100 de lei, în vederea achiziţionării de alimente de bază şi medicamente.

Acte necesare

Actele necesare în baza cărora se acordă tichetele sociale:
– cerere tip şi declaraţie pe proprie răspundere pentru acordarea sprijinului financiar constând în tichete sociale;
– copie buletin identitate sau carte identitate;
– copie după certificatul de căsătorie, după caz;
– copie hotărâre de divorț, după caz;
– copie după certificatul de naștere pentru minori, după caz;
– copie certificat deces soţ/soţie, după caz;
– copie cupon pensie sau indemnizaţie de handicap din luna anterioară depunerii cererii;
– adeverință de salariat cu venitul net din luna anterioară depunerii cererii pentru membrii de familie majori, unde este cazul;
– adeverință de venit eliberată de Administrația Finanțelor Publice pentru membrii majori din familie care nu realizează venituri;
– copie după certificatul de încadrare în gradul de handicap, după caz.

Veniturile familiei sau persoanei singure

La stabilirea venitului net lunar al familiei sau persoanei singure care solicită acordarea de tichete sociale, se iau în calcul exclusiv doar următoarele categorii de venituri:
– pensii – pensii de stat, pensii agricultori, pensii militare;
– indemnizații pentru persoanele cu handicap;
– indemnizații și stimulente pentru creșterea copilului;
– salariul obținut de bază de contract de muncă/raport de serviciu;
– indemnizație de șomaj.

Graficul acordării tichetelor sociale

Tichetele sociale se vor acorda în perioada: 27 martie 2023 – 13 aprilie 2023, respectiv 27 noiembrie 2023 – 15 decembrie 2023. Tichetele sociale acordate în prima tranșă se pot ridica în termen de 30 de zile calendaristice de la data finalizării distribuirii, iar cele acordate în a doua tranșă – până la sfârșitul anului calendaristic.

Cererile pentru acordarea tichetelor sociale se vor depune în perioada 27 februarie 2023 – 17 martie 2023, respectiv 30 octombrie 2023 – 17 noiembrie 2023. Primirea cererilor și distribuirea tichetelor sociale se vor efectua la sediul Biroului Financiar-Contabilitate din cadrul Direcției de Asistență Socială Roman, situat în strada Sucedava, bloc 3 parter.

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0