Administrația publică locală intenționează ca marți, 5 martie, să planteze în Parcul municipal Roman 100 de puieți de stejari. Primarul Lucian Micu spune că plantarea arborilor se va face de către angajații instituției.
„Pentru mâine mi-am propus o acțiune personală de plantări de arbori, până când vom demara și acțiunea de plantare a arborilor în această primăvară. Mi-am propus ca marți, 5 martie, începând cu ora 10, să fiu prezent în parcul municipal din Roman, pentru a planta 100 de stejari. Având în vedere că suntem încă în perioada Centenarului, mi-am propus să marchez acest eveniment și printr-un astfel de gest. În acest an, intenționăm să plantăm peste 1.000 de copaci, la fel ca în fiecare an, și aici mă refer doar în zonele centrale. La periferie vom planta undeva în jur de 3.000 de copaci”, a declarat, în conferința de presă săptămânală, primarul Lucian Micu.
Parcul Municipal Roman provine din fosta pădure Teiuş şi este, din punct de vedere al diversităţii speciilor dendrologice, unic în Europa. Din 1994, Parcul oraşului este declarat rezervaţie peisagistică ocrotită de lege.
Comentarii
In fiecare an se planteaza copacei, dar din pacate nu se uda si se usuca. Poate ar fi bine sa fie udati peste vara. Este pacat de munca voluntarilor.