Se mărește plafonul pentru neplătitorii de TVA

Senatorul Ioan Chelaru, întâlnire cu adjunctul secretarului general al Comisiei Europene
Bruxelles-ul ne-a respins, pe motiv că nu suntem inovativi
Preşedintele CJ Neamţ, reprezentantul oamenilor de afaceri din industria textilă la nivelul Comisiei Europene

(P)

Comisia Europeană agreează și și-a dat acordul pentru ca România să poată aduce modificări Codului Fiscal, modificări ce privesc microintreprinderile neplătitoare de TVA.

 

 

Astfel, plafonul pentru încadrarea în categoria neplătitorilor de TVA va fi ridicat de la 35.000 euro la 50.000 euro. Acest lucru a fost luat în discuție pentru prima dată în ianuarie, la vizita pe care au făcut-o reprezentanții FMI și Comisia Europeană în Parlamentul României, participînd la ședința Comisiei pentru Buget Finanțe și Bănci, comisie din care face parte și deputatul romașcan Marius Neculai.

Reprezentanții forurilor europene au cerut parlamentarilor noștri propuneri pentru îmbunătățirea gradelor de colectare a taxelor și impozitelor.

Sînt mulțumit pentru această decizie deoarece, personal, am solicitat acest lucru în ședința de lucru a Comisiei pentru Buget Finanțe și Bănci cu reprezentanții forurilor europene. Tot atunci, am solicitat constituirea unui mecanism de acordare rapidă a creditelor bancare necesare cofinanțării proiectelor europene adresate IMM-urilor, măsură ce va duce, în opinia mea, la creșterea bazei de impozitare și la reducerea evaziunii fiscale. Sînt convins că, în momentul adoptării acestei decizii, micii întreprinzători vor fi stimulați și își vor aduce aportul la relansarea economiei”, a declarat deputatul de Roman.

Menționăm ca tot deputatul Marius Neculai a fost cel care a depus în parlament două propuneri de modificare a Codului Fiscal, una care prevede reducerea TVA la scutece și lapte praf pentru sugari și a doua care prevede reducerea contribuției sociale pentru cei care angajează tineri cu vîrsta pînă în 25 de ani.


COMENTARII

WORDPRESS: 0