Se caută voluntari pentru plantarea a 5.000 de molizi în Roman

Se caută voluntari pentru plantarea a 5.000 de molizi în Roman

 

În perioada 6-8 aprilie, în municipiul Roman se va desfășura campania de plantare „Preţuieşte viaţa, preţuieşte natura!”, ce-și propune plantarea a 5.000 de puieți de molid în mai multe zone ale orașului. Campania se va realiza cu ajutorul voluntarilor, care sunt îndemnați să se înscrie la această acțiune.

„Inițiativa aparține Primăriei Roman, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Fundația «Episcop Melchisedec», acestea din urmă donând pentru acțiunea de plantare un număr de 5.000 de molizi. Municipiul Roman va identifica locurile în care urmează să fie plantați arborii pe domeniul public şi/sau al unor instituţii private. Toate persoanele care doresc să ia parte, în mod voluntar, la această acțiune de plantare sunt rugate să se înscrie, până pe data de 5 aprilie, la adresa: mediu@primariaroman.ro și să-și lase datele de contact (nume și număr de telefon). Primăria Municipiului Roman le va pune la dispoziție voluntarilor uneltele necesare pentru plantare”, spun autoritățile locale pe pagina de socializare de promovare a campaniei.

Campania „Preţuieşte viaţa, preţuieşte natura!” vine în completarea acțiunilor desfășurate în această primăvară de administrația locală, prin care s-a reușit plantarea unui număr de 3.100 de puieți în mai multe zone ale orașului. Cel puțin puieții plantați în urmă cu două săptămâni de jurnaliștii romașcani în părculețul de la Muzeul de Artă au prins rădăcini, au și înmugurit, semn că romașcanii i-au protejat.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0