Prima paginăSocialEducatie

Școala Vasile Alecsandri” intră în rândul „clădirilor verzi”

Dimensiune text

Corpul B al şcolii va fi reabilitat astfel încât să fie eficientizat consumul de energie.

Corpul B al Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” va intra într-un program de reabilitare implementat de „Let’s Do It, Romania”. O echipă a reprezentanţilor proiectului a vizitat vineri, 22 noiembrie, şcoala, pentru a stabili, de comun acord cu conducerea unităţii, un plan de intervenţie. „Proiectul are în vedere reabilitarea clădirii în care funcţionează corpul B al şcolii, la finalul lucrărilor urmând să intrăm în rândul «clădirilor verzi» din România. Conform «Consiliului român pentru clădiri verzi», o «clădire verde» înseamnă o clădire care foloseşte pe durata proiectării, construirii şi operării strategii în vederea reducerii consumului de energie şi a minimalizării sau eliminării impactului negativ asupra planetei. Proiectul «Școala mea verde» îşi propune să încurajeze comportamentul responsabil faţă de mediu în rândul copiilor, profesorilor şi părinţilor, iar principalul obiectiv este implementarea unei strategii naţionale de refacere a şcolilor publice din România folosind principiul «clădirilor vezi». Vizita a fost informală, urmând ca, pe baza celor constatate la faţa locului, să fie stabilit bugetul de lucrări şi planul de lucru. Lucrările sunt prevăzute a se desfăşura în 2014”, a spus profesoara Maria Campău, director al Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri”.

„Școala mea verde” este un proiect iniţiat de „Let’s Do It, Romania!”, cel mai mare proiect de implicare socială din România, care vine în sprijinul elevilor care au iniţiativa de a realiza acţiuni pentru ocrotirea mediului, pe baza acestor acţiuni realizându-se şi renovarea şcolilor. În urma unui concurs, organizat în perioada aprilie-iunie 2013, cinci şcoli, din patru judeţe ale României, au fost desemnate câştigătoarele titlului de «şcoli verzi», după cum urmează: Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Brăila, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Roman, Școala Gimnazială „Mircea Vulcănescu” – Maramureş şi două şcoli din judeţul Iaşi, Școala Gimnazială Maxut şi Școala Gimnazială Blăgeşti.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0