Prima paginăEducatie

Școala de la capătul drumului Cireșului

Dimensiune text

* 16 copii, de la clasa I la clasa a IV-a, au luat startul în noul an școlar la Școala Săcăleni, din comuna Poienari * visul lor este să-și facă un viitor și să părăsească satul *
Anul școlar 2012-2013 a debutat, luni, în toate unitățile de învățămînt din municipiul Roman. Ca în fiecare an, primarul, preotul, polițistul și, din loc în loc, cîte un reprezentant al autorităților județene, au fost invitații speciali din prima zi de școală, promițînd, unul după altul, că se vor implica activ în bunul mers al școlilor.

 

În școala din satul Săcăleni, comuna Poienari, de exemplu, situată la 30 de kilometri de Roman, la deschiderea anului școlar nu a ajuns nici o oficialitate județeană. Cum „Drumul Cireșului” – cum este numit de localnici drumul care duce în sat – trece prin pădure, iar din nori a căzut ploaia încă de dimineață, oficialii au lăsat pe la anul participarea la festivitatea de deschidere a cursurilor de la școala din sat.

 

Satul Săcăleni, „cap de linie” pentru două comune

Fără vreun indicator care să ne arate drumul, sîntem nevoiți să întrebăm la popasul din Dealul Mărului cum ajungem în satul Săcăleni. Aflăm că punctul de plecare este fîntîna lui Lezeu, pusă în drum anume să răcorească trecătorul înainte și după drum. Mesajul inscripționat pe fîntînă – „Trecătorule, bea apă și mulțumește-i celei care a fost M. Lezeu” – are nevoie de continuare, dar nu mai continuatori, întrucît fîntîna nu mai este în grija cuiva. Străbatem cei șapte kilometri pînă în sat prin și pe alături de pădure, încît ne gîndim că, dacă ar fi noapte, ne-am declara chiar „norocoși” să ne întîlnim cu vulpea sau mistrețul. Din șosea mai există două scurtături botezate: „La fîntîna lupului” și „La icoane”, care se parcurg numai cu piciorul. Ultima este un drum care se străbate în 20 minute, fără să ai bagaje în mînă. Drumul este practicabil cît timp nu plouă. Cîteva case răzlețe apar la orizont. În fundal un deal vălurit, al cărui aspect, spun localnici, este dat de alunecările de teren din anii ’70.

Satul a primit numele boierului Săcăleanu, care a avut moșii în zonă. A fost inclus, pe rînd, în comuna Bozieni și, apoi, în comuna Poienari. Nu are mai mult de 130 de gospodării, din care 40 sînt părăsite. Școala și biserica sînt singurele instituții publice ale așezării. „Tinerii au plecat în Italia, Spania și Franța. Unii se întorc acasă doar pentru a-și reface gospodăriile. Speră să se reîntoarcă în sat la pensie. În schimb, alții au lăsat casa și au plecat definitiv din sat. Fiecare a făcut ce a simțit, dar tinerii nu prea au ce face aici„, spune Constantin Apalaghiei, un localnic din satul Săcăleni.

 

Învață patru clase într-o sală

Învățătoarea Ana Rotariu este originară din Tîrgu Neamț. Despre satul Săcăleni nu știa unde se află pe harta județului pînă în 2003, cînd s-a titularizat. Nu a crezut că va rămîne mai mult de un an, dar destinul a hotărît altceva. „Mi-au plăcut oamenii de aici. Sînt gospodari și respectuoși. Aici mi-am cunoscut soțul. Soacra mea este învățătoare la Școala Poienari, așa încît am avut în toate un sprijin„, spune învățătoarea Ana Rotaru. De cînd predă la Școala Săcăleni, elevii au învățat numai în regim de dublu simultan, adică toate clasele primare într-o singură sală de clasă. Anul acesta școlar, în școală învață 16 copii, șase la clasa I, patru la clasa a II-a, doi la clasa a III-a și patru la clasa a IV-a. „M-am obișnuit cu acest sistem și nu-mi vine greu. Copii sînt ascultători și învață unul de la altul„, spune învățătoarea.

Școala a avut, cîndva, și gimnaziu, dar și creșă cu program prelungit, care dispunea de bucătărie și cantină. În cele patru clase se învăța în două schimburi, pînă cînd numărul de copii s-a diminuat considerabil. Cîteva lucrări de modernizare au schimbat, oarecum, condițiile din școală. O sală de clasă a fost transformată în grupuri sociale, iar confortul termic al școlii a fost asigurat prin montarea de geamuri și uși termopan.

Dorința de a învăța și de a pleca din sat este mare. Ana-Maria Moroșanu este în clasa I. Este isteață, energică și fără emoții în prima zi de școală. „Îmi place la școală. Vreau să mă fac doctoriță și să vindec oamenii„, a spus Ana-Maria. Deși așezarea este una liniștită, fără infracționalitate, colegul ei, Romeo Iulian Bejenaru, din clasa a IV-a, are alte gînduri.
Am un frate coleg cu mine, dar în clasa I, și două surori, una în clasa a VII-a la Poienari și cealaltă la liceu în Roman. Vreau să mă fac polițist. Îmi place uniforma. Vreau să le arăt oamenilor că se poate trăi în liniște, ca la noi în sat„, a spus Romică.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0