Roman, Neamț
Căutare site

SCM Petrotub s-a depărtat de promovare

FCM Dorohoi – SCM Petrotub Roman 4-1 (2-0), în etapa a şaptea a fazei play-off. Cele două echipe au făcut schimb de locuri în fruntea seriei I a Ligii a treia de fotbal.

Deşi au plecat încrezători către Dorohoi, cu gândul la un rezultat favorabil care să-i menţină cu prima şansă la promovare în liga secundă de fotbal, fotbaliştii de la Sport Club Municipal Roman nu au reuşit jocul pe care şi-l doreau, fiind învinşi la scor, 1-4 (0-2), de către FCM Dorohoi. Cu acelaşi prilej, SCM Petrotub a cedat adversarei sale de vineri şi locul I în clasamentul seriei I a Ligii a treia de fotbal şi se află, acum, la două puncte în spatele acesteia. Totodată, echipa romaşcană pregătită de Valentin Avădanei şi Iosif Susanu şi-a diminuat şansele de a reveni, după opt ani, în eşalonul al doilea, mai ales că mai sunt doar trei etape până la finalul campionatului. Echipa romaşcană este obligată să câştige toate cele trei meciuri rămase şi speră într-un pas greşit – înfrângere, mai precis – al formaţiei din judeţul Botoşani. SCM mai are de disputat două meciuri pe teren propriu şi încă unul în deplasare, la Paşcani.

Filmul meciului de la Dorohoi

Echipa romaşcană a început bine meciul şi a avut o mare ocazie de a deschide scorul, în minutul 14, când Harbuzaru a scăpat singur cu portarul, dar n-a găsit soluţia bună. Imediat, gazdele au ripostat prin ocazia lui Vrabie şi, apoi, au preluat controlul asupra jocului. Dominarea lor s-a materializat în minutul 20, când Grumezescu a pătruns în careu şi a şutat plasat: 1-0. Oaspeţii au oportunitatea de a egala în minutul 31, dar portarul nu este de acord. Dorohoiul revine în atac şi, în minutul 35, acelaşi Grumezescu majorează scorul, cu un şut de la circa 25 de metri, care-l surprinde pe Ciuclea. Tot gazdele mai au, încă de două ori, posibilitatea de a înscrie, în minutele 41 şi 43. În ultimul minut al primei părţi, o lovitură liberă a Romanului rămâne fără rezultat. Fotbaliştii lui Avădanei intră ceva mai motivaţi pe teren după pauză şi eforturile lor se concretizează prin golul superb al lui Damian, marcat printr-un şut de la 20 de metri, care a trimis mingea la vinclu: 2-1. Oaspeţii au prins curaj şi au pus stăpânire pe joc pentru o perioadă. La o fază care nu anunţa mare lucru, în minutul 61, Ciuclea le face un cadou celor de la Dorohoi scăpând mingea în poartă, după un şut al lui Alexandru Marin: 3-1. De acolo, jocul se rupe definitiv, deşi Pătraşcu reuşeşte să trimită mingea în bară în minutul 65. Încurajaţi frenetic de cei peste 1.000 de spectatori, fotbaliştii de la Dorohoi au încă două oportunităţi de a marca. Inevitabilul se produce în minutul 73, când Alexandru Marin pătrunde în careu şi este faultat de Carnariu. Se dictează lovitură de la 11 metri şi eliminare. Sandu transformă lovitura de pedeapsă: 4-1. Oaspeţii mai au o zvâcnire în minutul 75, când Rareş Marin execută o lovitură liberă în urma căreia Gafiţa reia cu capul pe lângă poartă.

SCM Petrotub a ratat marea ocazie de a se apropia de pe poziţia I de finalul campionatului. I-ar fi fost suficient şi un rezultat de egalitate, dar cu un alt joc. Cel etalat în acest meci este în conformitate cu rezultatul partidei.

FCM Dorohoi: Roheţchi – Barabaş, Cososchi, Atudorei, Gherman, Vrabie, Ghiviziu, Orăşanu, Sandu, Grumezescu, Alexandru Marin. Au mai jucat: Homneac, Nicolae, Natanael. Antrenor: Vespazian Colban.

SCM Petrotub Roman: Ciuclea – Rotariu, Daniel Marin, Carnariu, Stahie, Petrila, Țapu, Pătraşcu, Popa, Damian, Harbuzaru. Au mai jucat Gafiţa, Rareş Marin şi Enache.

„Istoria s-a repetat. N-am reuşit nici acum şi am plecat iarăşi înfrânţi de la Dorohoi. Arbitrajul lui Robert Dumitru a fost foarte bun, de Liga I. Victoria gazdelor este meritată. În ce priveşte promovarea, mai avem şanse, dar mai mici. Și ei mai au meciuri grele în deplasare, inclusiv cel de la Pojorâta”, a afirmat antrenorul secund Iosif Susanu.

Rezultatele etapei a 7-a: Kosarom Paşcani – Bucovina Pojorâta 1-1, Știinţa Miroslava – Cetatea Tîrgu Neamţ 3-2. Toate cele patru echipe angrenate în aceste două meciuri şi-au luat gândul de la promovare. Pot, însă, încurca sau ajuta pe una sau cealaltă dintre primele două clasate. Acest lucru se va putea vedea şi marţi, 27 mai, când este programată etapă intermediară, cea cu numărul 8. Programul acesteia este: SCM Petrotub Roman – Știinţa Miroslava, Bucovina Pojorâta – FCM Dorohoi, Cetatea Tîrgu Neamţ – Kosarom Paşcani. Partidele vor începe la ora 18.

În faza play-out a competiţiei s-au înregistrat rezultatele: Ceahlăul II – CSM Moineşti 5-2, Sporting Suceava – Bucovina Rădăuţi 1-2.

Clasament: 7. Aerostar Bacău – 24 p, 8. CSM Moineşti – 21 p, 9. Bucovina Rădăuţi – 21 p, 10. Ceahlăul II Piatra Neamţ – 19 p, 11. Sporting Suceava – 13 p. Retrogradează ultimele trei.

Clasament play-off

1 Dorohoi1787229-1331
2 Roman1785428-1929
3 Miroslava1772825-2523
4 Tg. Neamţ1763815-2321
5 Paşcani1748517-1720
6 Pojorâta1735912-2914

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.