Roman, Neamț
Căutare site

SCM Petrotub obține un punct la Galați

Sâmbătă, 26 septembrie, în cadrul etapei a cincea a Ligii a treia de fotbal, seria I, SCM Petrotub Roman a obţinut un rezultat de egalitate, 2-2, în deplasare, pe terenul echipei Metalosport Galaţi.

Fotbaliştii romaşcani au fost cei care au deschis scorul în prima repriză, în minutul 14. În urma unui henţ în careu, arbitrul dictează lovitură de pedeapsă, care este transformată de Brăescu. Gălăţenii egalează prin Gâţă, în minutul 20, şi intră în avantaj la cabine, după golul marcat în minutul 32 de Bahnaşu. Romaşcanii ies mai motivaţi în repriza a doua, iar egalarea vine în minutul 62, după o lovitură liberă de pe partea dreaptă, executată de Samson, în urma căreia mingea este trimisă în plasă, cu capul, la colţul lung, de Popa.

„Am jucat ceva mai slab în prima repriză, probabil că ne-am adaptat ceva mai greu la un teren în stare foarte proastă pentru joc. În cea de-a doua repriză am ieşit un pic mai determinaţi, mai motivaţi, am fost mai atenţi la transmiterea mingii şi am reuşit să egalăm, însă până la final nu au mai fost ocazii importante de a marca, nici de o parte, nici de cealaltă”, a afirmat antrenorul principal al SCM Petrotub, Gabriel Țapu.

În cadrul etapei a cincea a Ligii a treia de fotbal, seria I, au mai fost programate partidele: Aerostar Bacău – Ştiinţa Miroslava 1-0, CSM Paşcani – Olimpia Râmnicu Sărat 1-3, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Bucovina Rădăuţi 1-0, Atletico Vaslui – Cetatea Tîrgu Neamţ 0-2, Inter Dorohoi – Sporting Lieşti 0-1 şi FC Zagon – CS Panciu 1-1.

Etapa viitoare, sâmbătă, 3 octombrie, SCM Petrotub Roman va întâlni, pe teren propriu, de la ora 15.00, o altă nou promovată, Inter Dorohoi.

1Sepsi OSK Sfântu Gheorghe550010-115
2Olimpia Râmnicu Sărat540112-312
3Sporting Lieşti53119-510
4Ştiinţa Miroslava53029-49
5SCM Petrotub Roman522114-58
6Aerostar Bacău52215-28
7Cetatea Tîrgu Neamţ52127-77
8Metalosport Galaţi52126-67
9Bucovina Rădăuţi51223-45
10FC Zagon51225-135
11CSM Paşcani51136-154
12CS Panciu50325-93
13Atletico Vaslui51042-123
14Inter Dorohoi50142-91

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.