Știința Miroslava – SCM Petrotub Roman 1-2 (1-0), în etapa a 21-a, după ce gazdele au deschis scorul în secunda 30.
SCM Petrotub Roman a izbutit să obțină un rezultat mare în penultima etapă a returului campionatului ligii a treia de fotbal, seria A. Ce nu a reușit etapa trecută, într-un meci considerat ca mai ușor, dar pe care l-a pierdut pe teren propriu în fața echipei de juniori a Ceahlăului II Piatra Neamț, a reușit sâmbătă, 5 aprilie, când a învins fosta lideră, Știința Miroslava, în deplasare, cu 2-1 (0-1). Și mai impresionant este că echipa pregătită de Valentin Avădanei și Iosif Susanu a primit gol în secunda 30, iar din minutul 35 a evoluat în zece jucători. Cu această victorie, SCM Petrotub a rămas tot pe locul al treilea, dar s-a apropiat la un punct de primele două clasate, urmând să întâlnească acasă actuala lideră în ultima etapă.
SCM Petrotub Roman a fost luată total prin surprindere în debutul meciului de la Miroslava în care a primit gol în secunda 30, autor fiind Caragea. Formației romașcane i-a trebuit ceva timp până să-și revină și să se grupeze. A avut prima ocazie în minutul 18, prin Daniel Marin, care a reluat cu capul după un corner executat de Popa. Gazdele și-au închipuit că minutul 35 va fi momentul psihologic al partidei. Așa a și fost, dar nu în sensul dorit de ele. Atunci, Ciuclea a tot încercat să trimită balonul spre mijlocul terenului, dar a fost jenat insistent de un adversar, fapt care l-a scos din sărite. Și-a pierdut cumpătul, ripostând printr-o lovitură, iar arbitru l-a văzut și i-a dat cartonaș roșu. Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic. În minutul 50, Marin a prins un șut din vole de la circa 17 metri, însă direct pe portar. Egalitatea avea să fie adusă de Țapu care, în minutul 60, a șutat în diagonală din interiorul careului. Patru minute mai târziu, Enache a șutat peste poartă. Al doilea gol romașcan a căzut în minutul 75 când, la o învălmășeală în careu, după o lovutură de colț, Enache a împins mingea în poartă din apropiere. Știința s-a năpustit în atac, cu mingi aruncate la bătaie, rezolvate de defensiva adversă. Oaspeții au ripostat pe contraatac și, în minutul 85, Popa a driblat doi adversari, apoi a șutat în bară, după care SCM Petrotub a conservat rezultatul.
“A fost un joc foarte bun al nostru, iar echipa a dat dovadă de caracter. S-a mobilizat când ne-a fost cel mai greu, după eliminarea lui Ciuclea. A dat dovadă de mare ambiție și a reușit să câștige. Când vrea cu adevărat, poate. Îmbucurător este că suntem pe primul loc într-un clasament alcătuit pe baza rezultatelor dintre primele șase echipe. Avem posibilitatea de a obține încă trei puncte și de a începe faza play-off de pe locul I”, a afirmat Iosif Susanu.
SCM Petrotub: Ciuclea – Rotariu, D. Marin, Carnariu, Vlaicu, Petrila, Popa, Sofroni, Țapu, Damian, Harbuzaru. Au mai jucat: Dornescu, Pătrașcu, R. Marin, Enache.
Celelalte partide ale etapei cu numărul 21: FCM Dorohoi – Bucovina Rădăuți 2-0, FCM Moinești – Sporting Suceava 1-0, Kosarom Pașcani – Aerostar Bacău 1-0, vineri, respectiv Bucovina Pojorâta – Cetatea Târgu Neamț 0-1, sâmbătă. Ceahlăul II Piatra Neamț a stat.
Până la finalul returului, SCM Petrotub Roman mai are de jucat cu Kosarom Pașcani, acasă, în 11 aprilie. Echipa din Miroslava a încheiat returul cu meciul cu SCM Petrotub. Importante vor fi rezultatele directe înregistrate, pe parcursul campionatului, între echipele calificate în play-off, adică primele șase clasate din fiecare serie la finalul returului. Pe baza rezultatelor, dintre acestea se va alcătui clasamentul înainte de începerea fazei play-off.
Clasament
| 1 Pașcani | 19 | 10 | 5 | 4 | 37-18 | 35 |
| 2 Miroslava | 20 | 11 | 2 | 7 | 29-19 | 35 |
| 3 Roman | 19 | 10 | 4 | 5 | 30-20 | 34 |
| 4 Dorohoi | 19 | 9 | 6 | 4 | 35-23 | 33 |
| 5 Tg. Neamț | 19 | 9 | 5 | 5 | 25-20 | 32 |
| 6 Moinești | 19 | 9 | 1 | 9 | 31-31 | 28 |
| 7 Pojorâta | 19 | 8 | 4 | 7 | 25-27 | 28 |
| 8 Ceahlăul II | 19 | 7 | 4 | 8 | 27-30 | 25 |
| 9 Suceava | 19 | 4 | 4 | 11 | 20-42 | 16 |
| 10 Aerostar | 19 | 4 | 2 | 13 | 13-24 | 14 |
| 11 Rădăuți | 19 | 3 | 5 | 11 | 15-33 | 14 |










La Roman . numai HCM conteaza . A spus-o dom’Primar. Sa se ambitioneze fotbalistii romascani sa promoveze in liga 2 si sa vedem ce fac edilii orasului!Vor fi pusi in fata faptului implinit. Merita incercat pentru traditia frumoasa a fotbalului local.
O sa fie un meci disputat, intre doua echipe care sunt echilibrate mult valoric in acest moment. Pana la urma din aceasta serie precum orase si traditie, una din ele merita in B. Sa castige cine e mai bun, si sa sper ca pascanean ca va fi un arbitraj corect si neinfluentat de gazde, cum se intampla des pentru Pascani in deplasare.