Roman, Neamț
Căutare site

SCM Petrotub a bifat a treia victorie din retur

Echipa romaşcană a învins cu 3-2 (1-1) Ceahlăul II Piatra Neamţ, în etapa a 17-a a Ligii a treia de fotbal, şi s-a apropiat la trei puncte de a treia clasată.

Un meci care părea uşor pentru SCM Petrotub Roman în disputa cu Ceahlăul II Piatra Neamţ, din etapa a 17-a a Ligii a treia de fotbal, seria I, n-a fost pe măsura aşteptărilor echipei gazdă. SCM Petrotub a câştigat cu 3-2 (1-1), vineri, 28 martie, dar a tremurat un pic.

În minutul 5, Damian putea deschide scorul. A şutat peste poartă, după o pasă bună a lui Alexandru. Apărarea romaşcană a rămas descoperită două minute mai târziu, când Plăcintă a scăpat singur cu portarul şi a deschis scorul: 0-1. În minutul 12 s-a restabilit egalitatea. La o acţiune cursivă pe flancul stâng, Stahie a trimis mingea către careul mic, Alexandru a încercat să trimită mingea în plasă, dar aceasta a fost deviată în poartă de Călin, unul dintre fundaşii Ceahlăului: 1-1. Stahie a centrat foarte bine în minutul 34, însă Alexandru, aflat la 10 metri de linia de fund, a şutat în portar. Oaspeţii puteau reveni în avantaj în minutul 41, când Iovu, complet liber la 14 metri, a şutat peste poartă.

scm ceahlaul 02Primele avertizări date de formaţia romaşcană, după pauză, partenerei de întrecere, au venit din partea lui Țapu. Acesta a ratat ţinta de două ori, în minutele 47 şi 49. A urmat, în minutul 56, o reluare foarte frumoasă, cu capul, a lui Marin, sub transversală. Portarul a intervenit eficient. Dominarea gazdelor a crescut în consistenţă şi, în minutul 67, doi dintre atacanţii Romanului n-au reuşit să trimită mingea în poartă, după centrarea foarte bună a lui Stahie. Un minut mai târziu, la o fază care nu se anunţa deosebit de periculoasă, Tofan a fost faultat imediat după ce pătrunsese în suprafaţa de pedeapsă. Lovitura de la 11 metri a fost transformată în gol de Brăescu. În minutul 70, Țapu a şutat pe lângă poarta goală, de la 16 metri. Damian reuşeşte două dribinguri urmate de şut peste poartă, în minutul 78. Un minut mai târziu, Rotariu este faultat la circa 6 metri de poartă. Furtună înscrie din penalty: 3-1. Căruţă stabileşte scorul final, 3-2, după o pasă în adâncime.

SCM Petrotub Roman: Ciuclea – Rotariu, Marin, Măgirescu, Lupuşoru, Brăescu, Popa, Damian, Stahie, Țapu, Alexandru; au mai jucat Tofan, Furtună, Carnariu şi Talpalariu.

Ceahlăul II Piatra Neamţ: Barna – Rusu, Mateciuc, Călin, Plăcintă, Iovu, Căruţă, Chitoşcă, Rotaru, Ivan, Țepeş; au mai jucat Argatu şi Lazăr. Antrenor: Valentin Avădanei

Au arbitrat: Valentin Lungu (Iaşi) – Adrian Vornicu (Iaşi), Vasile Popescu (Buzău).

„Băieţii n-au luat meciul în serios. Le-am spus să se concentreze. Ne-am revenit în partea a doua a jocului, când experienţa a avut rol mare. Este o victorie obţinută pe drept, într-un meci cu arbitraj bun. Mă declar mulţumit de scor, nu de joc. Va fi foarte greu la Paşcani, etapa următoare”, a afirmat Gabriel Țapu, antrenor principal la SCM Petrotub Roman.

Celelalte rezultate ale etapei a 17-a: AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Bucovina Pojorâta 1-2 (0-0), CSM Paşcani – Știinţa Miroslava 1-2 (0-0), Aerostar Bacău – FC Zagon 3-1 (1-0), Cetatea Tîrgu Neamţ – Sporting Lieşti 4-0 (2-0). Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi Bucovina Rădăuţi au stat.

SCM Petrotub Roman rămâne pe locul al cincilea, dar la egalitate cu a patra clasată şi la trei puncte de ocupanta locului al treilea.

Programul etapei viitoare, 4 aprilie: Știinţa Miroslava – FC Zagon, Sporting Lieşti – Aerostar Bacău, Bucovina Rădăuţi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Ceahlăul II Piatra Neamţ – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, CSM Paşcani – SCM Petrotub Roman. Cetatea Tîrgu Neamţ şi Bucovina Pojorâta vor sta.

Clasament

1 Pojorâta15113137-1736
2 Miroslava15111323-1334
3 Tg. Neamţ1585225-1429
4 Sepsi1482423-1026
5 Roman1482427-1626
6 Aerostar1572622-2223
7 M. Ciuc1452719-2117
8 Paşcani1536621-2015
9 Rădăuţi1435616-2814
10 Lieşti1432916-3111
11 Zagon1423911-249
12 Ceahlăul15031211-353

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.