Prima paginăSocial

Schimbări de conducere în școlile unde nimeni nu a câștigat concursul național

Schimbări de conducere în școlile unde nimeni nu a câștigat concursul național

Dimensiune text

 

profesori-cancelarie-catalog1Miercuri, 21 decembrie, Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ a aprobat detaşarea pentru funcţiile de director/director adjunct la unităţile şcolare care aveau posturile vacante în urma concursului pentru ocuparea posturilor de director/director adjunct. În zona Roman conducerile din mai multe unități de învățământ nu au trecut probele de la concursul național.

„Numirile au fost făcute pe baza propunerilor consiliilor profesorale din unităţile şcolare respective, conform metodologiei OMENCS 5080 din 31.08.2016, iar în situaţiile în care nu au fost propuneri în conformitate cu metodologia, au fost numiţi directori/directori adjuncţi, candidaţi din baza de date, declaraţi admişi la concursul de ocupare a funcţiilor de director/director adjunct. Mandatul directorilor numiți prin detaşare în interesul învăţământului începe în data de 09.01.2017 şi este valabil până la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului, sau până cel târziu la data de 31.08.2017”, se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului Școlar.

Astfel, Leonard Vacaru a fost eliberat din funcția de director al Colegiului Tehnic „Danubiana”, fiind propus Ovidiu Iftimie. La fel s-a întâmplat și cu directorul LPS Roman – Ioan Popa, care a fost înlocuit de Constantin Lupușoru. La Școala de Artă „Sergiu Celibidache”, Viorel Vanzariuc nu s-a prezentat la proba scrisă a concursului și a fost înlocuit acum de Eugenia Dana Stoleru. Lucica Prăjescu nu mai este director adjunct la Școala ”Alexandru Ioan Cuza”, funcția fiind preluată de Mihaela Moraru. La Școala „Mihai Eminescu”, Alexandru Lezeu a fost înlocuit din funcția de director adjunct cu Cristinel Căpraru. Nicoleta Nastasă, director adjunct la Școala „Vasile Alecsandri”, a fost înlocuită de Maria Campău.

În total s-au efectuat 65 de modificări. Lista cu cei care ocupă acum funcțiile de conducere în unitățile de învățământ unde nu au fost admiși candidații poate fi consultată la următoarea adresă http://www.isjneamt.ro/site/wp-content/uploads/2016/12/Comunicat-presa-numiri-directori_21.12.2016.pdf.

 

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0