Utilizarea gazelor naturale în condiţii de siguranţă presupune o atitudine responsabilă şi un nivel de conştientizare şi implicare ridicat din partea consumatorilor, care trebuie să aibă în vedere faptul că ei sunt cei care pot preveni producerea unui eveniment grav, prin intermediul unui simplu apel telefonic către distribuitorul de gaze naturale, susţin reprezentanţii companiei E.ON România.
„E.ON Distribuţie România recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze numerele de urgenţă la îndemână, iar dacă simt miros de gaz sau constată declanşarea alarmei la detectorul de gaz, să anunţe imediat dispeceratul companiei noastre, astfel încât echipele noastre specializate să intervină la timp pentru ca apariţia unor evenimente grave să poată fi evitată”, se arată într-un comunicat al furnizorului de gaze naturale.
În cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor, cetăţenii sunt rugaţi să aplice următoarele măsuri de siguranţă: să stingă toate focurile; să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele; să nu manevreze aparate electronice; să nu aprindă lumina; să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale; să sune imediat la dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele unice de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil) sau 0800.800.928 (număr gratuit).
Dispeceratul E.ON Distribuţie România funcţionează în regim non-stop.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol