Prima paginăPe scurt

Scandalagiu cercetat în libertate

Dimensiune text

Un tânăr este cercetat în libertate, după ce a bătut un bărbat și a distrus mai multe bunuri.

 

 

După ce a făcut scandal și a distrus mai multe bunuri dintr-un bar, un romașcan de 32 de ani este cercetat în stare de libertate, prin decizia procurorilor. În noaptea de 10 spre 11 ianuarie, în jurul orei 3.00, Poliția municipiului Roman a fost sesizată, prin 112, de administratorul unei societăți comerciale din Roman, despre faptul că o persoană care se află în interior a distrus mai multe aparate de joc.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde l-au identificat pe Alexandru C., din Roman. Acesta, pe fondul consumului de alcool și nemulțumit de faptul că a pierdut o sumă de bani la aparatele de joc, a distrus mai multe aparate de joc cu un obiect contondent. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la suma de 5.000 lei. În data de 11 ianuarie, Alexandru C. a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pe numele lui fiind întocmit dosar penal, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și vătămare corporală.

De asemenea, polițiștii îl suspectează pe tânăr că, în noaptea de 18 spre 19 noiembrie 2012, alături de Constantin C., de 41 ani, și Constantin F., de 34 ani, ambii din Roman, au provocat scandal în fața unui club din municipiul Roman și l-au lovit cu pumnii și picioarele pe Marius G., de 45 de ani, căruia i-au provocat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale„, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț.

Alexandru C. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă, dispunându-se cercetarea acestuia în stare de libertate.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0