Roman, Neamț
Căutare site

Scandal în strada Nouă, o persoană a decedat

Scandal în strada Nouă, o persoană a decedat

Luni, 7 august, în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe stradă Nouă, din Roman, are loc un scandal, în care sunt implicate mai multe persoane, informează IPJ Neamț. Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului, fiind solicitat sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor, care au procedat la aplanarea cu operativitate a altercației și, implicit, la imobilizarea și conducerea la sediul poliției a persoanelor participante.

Două persoane au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, referitor la una dintre acestea fiind comunicat de către unitatea medicală decesul. Activitățile de urmărire penală se desfășoară de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Conform reprezentanților Spitalului Municipal de Urgență (SMU) Roman, în urma conflictului, un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost adus la spital cu plăgi înjunghiate la umărul stâng, brațul stâng și toracele posterior. Acesta a intrat în stop cardio-respirator, nerăspunzând manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Un alt bărbat, în vârstă de 39 de ani, a ajuns la spital cu mai multe plăgi înjunghiate în zona toracică, plămâni, diafragmă și ficat. A fost necesară o intervenție chirurgicală urgentă în timpul nopții, iar din cauza pierderii masive de sânge, a fost efectuată transfuzie. Marți la prânz, starea acestuia era gravă și instabilă, pacientul fiind intubat, ventilat mecanic, primind medicamente pentru susținerea funcționării inimii și a celorlalte funcții vitale, au mai precizat reprezentanții SMU Roman.

 

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.