Roman, Neamț
Căutare site

Satul Ghidion se pregăteşte de sărbătoare

Toată suflarea satului va participa la resfinţirea Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Ghidion, la sfinţirea aşezământului social-filantropic şi a casei parohiale. În cinstea protosinghelului Vichentie Mălău, fiu al satului, va fi dezvelit un bust care îl reprezintă pe marele duhovnic.

Satul Ghidion, din comuna Stăniţa, se pregăteşte de sărbătoare. Pe 6 septembrie, localnicii vor participa la resfinţirea Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Ghidion, la dezvelirea bustului protosinghelului Vichentie Mălău (1887 – 1945), unul dintre marii duhovnici ai Moldovei, născut în satul Ghidion, în anul 1887, de la a cărui hirotonire întru preot s-au împlinit 100 de ani. Copiii din localitate vor susţine, cu acest prilej, un program artistic dedicat marelui duhovnic. În aceeaşi zi este programată sfinţirea aşezământului social-filantropic care va primi numele protosinghelului Vichentie Mălău şi a casei parohiale cu hramul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”. La sfârşitul evenimentului, toţi cei prezenţi vor participa la o agapă frăţească. Evenimentul se va desfăşura cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, arhiepiscop al Romanului şi Bacăului.

Satul Ghidion, aflat la peste 30 de kilometri de Roman, a fost menţionat documentar în anul 1864. Vechea biserică, de mici dimensiuni, construită pe temelie de piatră, a fost demolată în 1965, iar pe locul ei a fost ridicată actuala biserică, cu hramurile „Sfântul Gheorghe” şi „Sfântul Dumitru”. Lăcaşul de cult a fost sfinţit la data de 23 octombrie 1966, de către PS Episcop Partenie al Romanului şi Huşilor.

Cine este duhovnicul Vichentie Mălău?

În anul 1894, pe când Vichentie Mălău avea numai şapte ani, părinţii săi au intrat în viaţa monahală, împreună cu cei trei copii. Tatăl şi fiul Vasile (numele de botez al lui Vichentie Mălău) s-au dus la Mănăstirea Secu, iar mama, împreună cu cele două fete, la Mănăstirea Văratec. În anul 1895, tatăl şi feciorul pleacă pe Muntele Athos, unde au stat 11 ani. Reîntors la Mănăstirea Secu, Vasile a fost călugărit în 1912, apoi hirotonit preot şi numit eclesiarh şi duhovnic al mănăstirii în 1915. A activat ca preot sanitar în primul război mondial la spitalele de răniţi, iar după război ca eclesiarh şi stareţ al Mănăstirii Secu, duhovnic şi preot slujitor în Mănăstirea Vasiova din Banat, unde a rămas până în 1945, când a trecut la cele veşnice. Preotul Vichentie Mălău a fost un exemplu de vieţuire pentru monahi şi pentru credincioşi.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.