HomeCultural

Satul Bălușești este scos din uitare de scriitorul Victor Munteanu

poet Victor Munteanu 2004Fiu al satului Bălușești, scriitorul Victor Munteanu (foto) lucrează la monografia satului, intitulată „De strajă la hotarele timpului”. Un capitol al lucrării îi va cuprinde pe toți fiii și fiicele satului care trăiesc departe de locurile natale.

 

 

Victor Munteanu este scriitor, jurnalist, consilier editorial și editor. Este stabilit de mulți ani în Bacău, dar s-a născut în satul Bălușești, comuna Icușești, un loc pe care îl redescoperă cu ochii adultului într-un dialog permanent cu copilul din el. „Oare ce lucru necugetat am făcut fugind din acest sat? De ce nu am trăit mai aproape de natură, de Creația lui Dumnezeu?”, se întreabă astăzi Victor Munteanu.

S-a format la Liceul Teoretic „Roman-Vodă” din Roman și la Facultatea de Drept, dar scrisul a fost un reflex al înzestrării sale sufletești. „Adevărata literatură stă în afara celor 24 de ore: / ea este ceea ce a rămas / după ce am uitat tot ce am citit!”, spune într-un poem Victor Munteanu.

A colaborat la peste 50 de reviste literare și de cultură și a obținut numeroase premii literare pentru volumele apărute. Este fondatorul și actualul președinte al Fundației Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov”. A înființat săptămânalul „Viața băcăuană”, devenit, ulterior, periodic de atitudine, cultură și informație (în prezent ajungând la 461 ediții) și Cenaclul literar-artistic „Avangarda XXI”, al scriitorilor profesioniști băcăuani, pe care îl coordonează. Este consilier la Direcția Județeană pentru Cultură Bacău.

 

La izvorul dorului de-acasă

 

Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră Bălușeștii, satul în care v-ați născut și ați copilărit?

Victor Munteanu: Satul meu natal este locul pe care, în tinerețe, l-am îngropat în uitare cu destulă furie și pe care, în ultimii ani, am început să-l dezgrop încontinuu. Este locul din care-am dezertat și la care, în ultima vreme, mă-ntorc din ce în ce mai răvășit de chemările trecutului. Toponimia acestor meleaguri vuiește și-acum în mine: Lutăria, Ponorul, Cătăneasca, Vladnic, Pădurea Mare, Iovărișul, Budăile Mândrului, Valea Morții, Zarea Izvorului, Lescăoaia, Vatașnița, Mariana, Bogdana, Gorovei. Pe toate acestea am început – când se ivește o posibilitate de evadare din Bacău – să le număr cu pașii în tăcere și singurătate.

 

R.: De ce spuneți că ați dezertat din sat?

V.M.: Am crescut cu o amenințare continuă din partea părinților: „Dacă nu înveți carte, CAP-ul o să te mănânce!”. Am scăpat de munca la colectiv și de limita în care eram obligat să trăiesc și-am intrat în alte vâltori, poate mai tulburi, ale vieții.

 

R.: Cum erau oamenii pe vremea aceea și cum îi găsiți acum?

V.M.: Săraci. Cei ce munceau pământul și creșteau o vacă-două și câteva orătănii prin curte trăiau, ca și acum, la granița sărăciei. Însă nu depindeau decât de Dumnezeu. N-aveau treabă nici cu FMI, nici cu falimentul industriei și agriculturii, nici cu criza globală. Posibilitățile de supraviețuire ale țăranului de aici sunt aceleași de pe vremea dacilor liberi și se măsoară în distanța dintre o ploaie mănoasă și o secetă sau grindină. Astăzi satul a îmbătrânit, fiindcă tinerii, mânați de nevoi, au plecat nu la oaste, ci la muncă în Italia sau Spania.

 

R.: Ați încercat să-i strângeți pe fiii și fiicele satului, stabiliți prin alte localități, în jurul unei idei, adică la izvorul dorului de-acasă?

V.M.: E o inițiativă a părintelui Cornel Paiu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Bălușești, și a primarului Leonard Oprea, care, cu timpul, ar putea da roade neașteptat de bune. Întrucât jumătate din populația satului o constituie romano-catolicii, urmează ca parohii celor două biserici să stabilească o zi comună de sărbătoare. Iată goarna care ar putea să-i adune la aceeași rădăcină pe toți fiii și fiicele satului răspândiți prin lume. Deocamdată, ne aflăm în exercițiul de recuperare a acestora, prin întâlnirile anuale.

 

R.: Inițiativa are vreo legătură cu prima monografie a comunei Icușești, la care ați început să lucrați?

V.M.: Bineînțeles. Fiii și fiicele satului care, acolo unde trăiesc, pun și ei o cărămidă la temelia prezentului, se vor aduna într-un capitol aparte în această lucrare.

 

R.: Ce sperați să recuperați din memoria locului?

V.M.: Cât mai multe din ceea ce nu se mai știe la ora de față. Ne dorim ca monografia „De strajă la hotarele timpului” să fie un fel de Scriptură a comunei Icușești și a satelor dimprejurul ei.

 

R.: Cu ce echipă ați plecat la drum?

V.M.: Cu intelectualii și oamenii locului, cu bătrânii cunoscători ai istoriei trăite pe viu. Până în prezent, epoca medievală și restul perioadei de până la al Doilea Război Mondial au fost documentate și acoperite de doctor Dorinel Ichim, autor a peste 20 de cărți în domeniu. De partea geografică se ocupă profesorii de specialitate, sub îndrumarea conferențiarului universitar doctor Nicu Aur, autor a multor manuale și lucrări pe această direcție, iar de problemele legate de limba romano-catolicilor din Bălușești se ocupă conferențiar universitar doctor Ioan Dănilă.

Zonele de investigații ajung pe la primăria, parohiile și școlile comunei, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Episcopia Romano-Catolică de Iași, Direcția Regională de Statistică, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale și, nu în ultimul rând, la doctor Vasile Ursachi, care a descoperit, în urma unui sondaj arheologic efectuat la Cotul Morii – Rocna, o așezare a dacilor liberi în perioada primelor secole după Hristos.

Este o lucrare de amploare, anevoioasă și de durată, care necesită multă documentare. De-aceea, realizarea ei este datoria morală a unui om născut pe aceste meleaguri, datorie care cere un sacrificiu pe măsură și pe care instanța mea lăuntrică n-o poate refuza.

 

R.: Cât de legat sunteți de Bălușești?

V.M.: Bunicul meu, Gheorghe Munteanu, a fost primar vreo două decenii, în timpul mandatului liberalilor, iar bunica Ilinca (fostă Popescu) vine din neamul acelui Gheorghe Popescu de la Tabăra, ai cărui strămoși au purtat în bătălii steagurile lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Cum aș putea să nu mă confund cu vremurile de bucurie și de restriște ce-au hrănit aceste meleaguri și cu oamenii lor care duc eternitatea pe umeri…?

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 5
  • gabi hutanu 9 ani ago

    frumos spus dar, nimeni nu prea reuseste sa faca ceva ….

  • cimpoesu vasile jan 9 ani ago

    cu ce ne pot ajuta porohia si primaria..?
    cu o vorba buna si un sfat,ajutorul social nu ajunge si pentru noi,fiecare trebuie sa ne descurcam cum putem…noroc de mama europa

  • Cozma Daniel 9 ani ago

    Cu adanca plecaciune si cu un enorm respect fata de toti si fata de urbea natala,fata de tinutul in care am vazut prima sclipire asoarelui,fata de fosnetul padurii si susurul Siretului,acced la ideea oricare ar fi ea de a face prin sarguinta CEVA pentru ostoirea jarului din sufletului nostru

  • ELENA MANCUTA 9 ani ago

    FIU AL SATULUI Balusesti ,scriitorul cu care noi ne mandrim ca il cunoastem ,a realizat un lucru deosebit prin aceasta sarbatoare a satului Balusesti,(unde imi am si eu originile),dar nu numai atat-prin generozitatea domniei sale ,a donat bibliotecii scolii, unde a invatat in copilarie ,numeroase volume proprii cuprinzand creatii lirice de o profunda sensibilitate artistica. Multumim ,domnule Victor Munteanu ,ca sunteti printre putinii OAMENI care nu si-au uitat obarsia si se mandresc cu ea …