Fondurile vor fi asigurate din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în limita fondurilor disponibile.
Primăriile care nu dispun de fonduri proprii pentru realizarea lucrărilor de inventariere a terenurilor, conform Legii nr. 165 din 2013, vor primi un sprijin financiar din partea statului. Fondurile vor fi asigurate, potrivit OUG 8 din 2014, din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în limita fondurilor disponibile. Suma de şase lei pe hectar acordată de Guvern va acoperi 10% din preţul lucrărilor topografice, diferenţa urmând a fi acoperită din bugetul comunelor. Fondurile vor fi direcţionate doar către comune şi în cazuri justificate de insuficienţa resurselor financiare ale acestora. Aceste fonduri vor fi acordate, începând cu data de 1 septembruie 2014, după încheierea acţiunii de inventariere a terenurilor şi verificarea situaţiei financiare a primăriilor de către Instituţia Prefectului şi avizarea acesteia de Oficiul Judeţean de Cadastru.
Lista localităţilor pentru care va fi asigurată cofinanţarea este comunicată de prefecţi către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Măsurile de sprijin pentru primăriile de comune au fost luate din cauza întârzierilor înregistrate în acţiunea de inventariere a terenurilor. Aplicarea Legii nr. 165 din 2013 a luat pe nepregătite administraţiile publice locale. Fără specialişti în cadastru, primăriile rurale au fost nevoite să angajeze specialişti în domeniu, sumele contractate pentru acţiunea de inventariere ajungând chiar la peste 10.000 de lei. Primarii au cerut în repetate rânduri fonduri pentru plata specialiştilor în cadastru, având în vedere bugetele sărace pe care le gestionează.
„Anul trecut nu s-au alocat fonduri pentru plata specialiştilor în cadastru. Suma de şase lei pe hectar este insuficientă. La 4.500 de hectare, cât are comuna de inventariat, ni se vor aloca doar 27.000 de lei”, a spus Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.
Legea nr. 165 din 2013 stabileşte că activitatea comisiei judeţene, a comisiilor de fond funciar, punerile în posesie, emiterea titlurilor de proprietate sunt suspendate până la întocmirea situaţiei centralizate a cererilor de restituire nesoluţionate şi a inventarului terenurilor ce pot fi retrocedate.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol