Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan (ITRCF) din Roman găzduieşte joi, 19 martie, o manifestare cultural-religioasă prilejuită de sărbătorirea Sfântului Iosif, patronul Provinciei Fraţilor Minori Conventuali din România. Evenimentul este organizat de Editura Serafica, în colaborare cu ITRCF, Departamentul de Muzică al Academiei „Petru Tocănel” şi Liceul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Programul zilei va include Liturghia solemnă în cinstea Sfântului Iosif, care va fi prezidată de preot Emilian Cătălin, ministru provincial.
Partea culturală a zilei va include două lansări de carte, în amfiteatrul Liceului Teologic Franciscan. Cele două cărţi care vor fi prezentate publicului sunt: „40 de ani, timp de har şi iubire”, cugetări religioase rimate, semnată de asistent universitar doctor Mihai Afrenţoae, şi „Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale”, semnată de asistent universitar doctor Cristian Dumea, cadru didactic la ITRCF Roman.
Invitaţi la eveniment vor fi: lector universitar doctor Bernardin Duma, de la ITRCF Roman, şi profesor universitar doctor Viorel Munteanu, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Moderatorul întâlnirii va fi profesorul Ioan Dămoc.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol