Prima paginăSocialEducatie

Sărbătoarea absolvenţilor, sărbătoarea comunităţii la Săbăoani

Dimensiune text

festivitate02Absolvenţii promoţiei 2014 a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” au sărbătorit despărţirea de anii de liceu. Şef de promoţie a fost desemnat Victor Robu, cu o medie foarte aproape de 10.

Tineri, frumoşi, entuziaşti şi, deopotrivă, emoţionaţi, absolvenţii promoţiei 2014 a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani s-au despărţit marţi, 27 mai, de anii de liceu. Cursul festiv al absolvenţilor liceului a reprezentat, ca de fiecare dată, un adevărat eveniment, care a reunit întreaga comunitate. Le-au fost alături primarul comunei Săbăoani, Valeria Dascălu, conducerea liceului, profesorii şi membrii familiei. Festivitatea de absolvire a avut loc la căminul cultural, fiind precedată de tradiţionala paradă a absolvenţilor. Aceştia au străbătut, în robe, străzile care despart liceul de clădirea căminului cultural, fiind petrecuţi de zâmbetele şi aplauzele trecătorilor.

Victor Robu, cel mai bun elev al promoţiei 2014 a Liceului Teoretic "Vasile Alecsandri"

Victor Robu, cel mai bun elev al promoţiei 2014 a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”

„Iată-ne prezenţi la o nouă şi, în acelaşi timp, tradiţională sărbătoare a absolvirii liceului. Ne despărţim, astăzi, de una dintre cele mai zglobii promoţii a liceului nostru, care ne-a transmis şi nouă, profesorilor, indiferent de vârstă, un strop din energia şi tinereţea lor. Clopoţelul a sunat, azi, lung şi insistent, încercând să vă facă să trăiţi semnificaţia momentului. El anunţă sfârşitul unei etape în formarea voastră, dar vă aminteşte, în acelaşi timp, că aţi devenit maturi, responsabili, că mâna protectoare a celor care v-au fost dascăli de nădejde va fi undeva tot mai departe de voi. Se încheie un drum şi începe altul. Urmează un mare necunoscut, dar suntem siguri că veţi reuşi. Vreau să le mulţumesc colegilor mei, profesorii voştri, alături de care aţi ajuns, astăzi, să absolviţi liceul, şi părinţilor, care ne-au fost mereu aproape”, a spus profesoara Liliana Gligor, directorul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”.

Rând pe rând, au urcat pe scenă şi au răspuns, pentru ultima dată, prezent, elevii claselor a XII-a A, diriginte profesoara Mihaela Laura Mârze, a XII-a B, diriginte profesoara Nuţa Pavel, clasa a XII-a C, diriginte profesoara Elena Gabriela Ciubotaru, şi a XII-a D, diriginte profesor Marius Constantin. Toţi au primit diplome de absolvenţi din partea diriginţilor şi câte o floare din partea primarului comunei, Valeria Dascălu. Un moment emoţionant l-a constituit sigilarea cutiei în care elevii de la clasa a XII-a A au pus scrisori cu gândurile şi speranţele lor de viitor. Cutia urmează să fie deschisă la prima revedere a promoţiei.

Cel mai bun elev al promoţiei a fost desemnat Victor Robu, pe care doar câteva sutimi l-au despărţit de media 10 în toţi cei patru ani de şcoală. Victor şi-a construit deja un palmares impresionant, cu participări şi premii la numeroase concursuri şi olimpiade naţionale. Disciplina sa preferată a fost mereu chimia, cea care i-a adus cele mai mari satisfacţii şi cele mai preţioase trofee. „Este onorant pentru mine să mă aflu în postura de şef de promoţie. Am muncit foarte mult, îmi place să învăţ şi să încerc să depăşesc limitele. Cred că fiecare dintre noi trebuie să răspundă provocărilor vieţii şi să-şi încerce şansa. Orice lucru este posibil, este una dintre devizele mele”, a spus Victor Robu, care a terminat şi gimnaziul, de asemenea, în postura de şef de promoţie.

Primarul Valeria Dascălu i-a felicitat pe toţi absolvenţii şi le-a urat drum bun în viaţă. „Știu că, oriunde vă vor duce paşii, veţi reprezenta cu cinste comunitatea noastră”, a spus primăriţa de Săbăoani. Festivitatea de absolvire s-a încheiat cu o ploaie de confetti şi cu o cupă de şampanie pe care toţi absolvenţii au ciocnit-o cu profesorii lor.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • pal maria 8 ani

    buna ziua .suntem foarte multi cetateni din acest sat care suntem in afara iar cea mai mare bucurie a noastra este atunci cand vedem cate o imagine din satul nostru natal , va multumim celor ce ne oferiti aceste imagini!!!!!

  • SusanuIonel 8 ani

    Felicitari tuturor absolventilor.Sa aiba parte in viata de sanatate,prosperitate suscces si glorie mareata si eterna.Mult succes la sustinerea examenelor de bacalaureat si succes deplin la examenele vietii lor.Bafta si noroc bun.