Prima paginăSocialEducatie

Sărbătoare la Colegiul Tehnic „Miron Costin”

Dimensiune text

Între 24 şi 28 martie vor fi organizate evenimente artistice, ştiinţifice şi sportive sub genericul Zilele Colegiului Tehnic „Miron Costin”.

Colegiul Tehnic „Miron Costin” organizează, în perioada 24 – 28 martie, o serie de manifestări reunite sub genericul Zilele Colegiului Tehnic „Miron Costin”. Evenimentele vor începe luni, 24 martie, cu o festivitate la care sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai Primăriei Roman şi ai Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ, alături de profesorii şi cei peste 1.000 de elevi ai şcolii. Cu acest prilej va fi vernisată şi o expoziţie în care sunt prezentate produse realizate de elevii liceului. Expoziţia va fi organizată pe domenii de pregătire, fiecare specialitate venind cu cele mai interesantre produse realizate în cadrul orelor de pregătire practică. Vernisarea expoziţiei va fi urmată de premierea câştigătorilor concursului „Cea mai frumoasă clasă”, desfăşurat în săptămâna care precede sărbătoarea de la „Miron Costin”, şi de o serie de comunicări ştiinţifice şi referate legate de viaţa şi personalitatea patronului spiritual al şcolii, cărturarul Miron Costin, care s-a născut pe 30 martie. Ziua de marţi, 25 martie, este dedicată competiţiilor sportive. Sunt prevăzute turnee de handbal pentru fete, tenis de masă şi meciul de fotbal dintre echipa fetelor şi echipa băieţilor din şcoală. Sărbătoarea de la „Miron Costin” se va încheia vineri, 28 martie, cu simpozionul naţional „Infotehnica”, iniţiat de colegiul romaşcan cu şase ani în urmă.

„Acest proiect a emanat din dorinţa de a oferi o alternativă elevilor din liceele tehnologice şi şcoli profesionale la olimpiadele şcolare, contribuind, astfel, la stimularea motivaţiei învăţării. Vrem să-i învăţăm pe elevi să se afirme, să-şi compare rezultatele muncii cu alţi elevi, din alte localităţi şi alte judeţe. În acelaşi timp, oferim, prin acest concurs, posibilitatea dezvoltării capacităţii de comunicare şi cooperare, abilităţi de relaţionare şi lucru în echipă”, a spus directorul Colegiului Tehnic „Miron Costin”, profesoara Nelia Lorica Havrici. Simpozionul se desfăşoară pe cinci secţiuni, corespunzătoare unor domenii de calificare, atât pentru elevi, cât şi pentru cadre didactice: Construcţii şi lucrări publice, Mecanică, Turism, Electric, Multimedia: scriere de proiecte în domeniul antreprenorial. Referatele şi comunicările prezentate sunt realizate pe baza unor studii teoretice, a unor realizări experimentale sau a unor inovaţii.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0