Centrul pentru copiii cu autism Delfinul din Roman aniversează, pe 1 noiembrie, un an de activitate. Cu această ocazie, echipa centrului organizează două petreceri pentru copiii beneficiari.
Sărbătoare mare la Centrul pentru copiii cu autism Delfinul din Roman. La 1 noiembrie, centrul împlineşte un an de activitate, motiv pentru care echipa centrului a pregătit o petrecere pentru cei mai mici dintre beneficiari, cei din grupa Piticilor, inclusiv cu cei mici din sistemul ambulatoriu, care va avea loc joi dimineaţa. Apoi, vineri după-amiaza, va avea loc o petrecere cu cei din grupa Prietenilor şi cu cei mari din sistemul ambulatoriu.
Au învățat împreună să fie învingători, iar pe semeni, să-i ajute
În urmă cu un an, se deschidea la Roman primul şi singurul centrul pentru copiii cu autism din Roman, Centrul Delfinul, la iniţiativa administratorului Alina Mihaela Iucha, mamă a doi copii care au fost diagnosticaţi cu autism. În decursul acestui an, Alina Mihaela Iucha, alături de coordonatorul de servicii psihologice din cadrul centrului, Emanuel Simon, au venit, mai întâi, în sprijinul beneficiarilor, cu terapie în sistem ambulatoriu. Apoi, în primăvara acestui an, a fost înfiinţată grupa Prietenilor, pentru copiii cu vârste cuprinse între şase şi 12 ani, iar la 1 octombrie s-a dat startul grupei Piticilor, cu vârste între doi şi cinci ani.
Unul dintre cele mai complexe evenimente organizate de Centrul Delfinul Roman a fost marcarea, în data de 2 aprilie 2014, a Zilei Internaţionale de conştientizare a autismului, prin împărţirea de flyere, organizarea unui flash-mob şi înălţarea unor baloane cu heliu. Acest eveniment a fost organizat cu spijinul mai multor instituţii, societăţi sau persoane fizice din oraş, cărora administratorii centrului doresc să le mulţumească. Printre ei se numără: Agfa Millenium (care a realizat un filmuleţ cu acţiunea din 2 aprilie), A&M Dance Club şi coordonatoarea Alina Boiciuc (care a ajutat la organizarea flash-mob-ului), fundaţia Murialdo, elevii clasei a VIII-a D a Școlii „Vasile Alecsandri”, diriginte Loredana Macovei (care au făcut şi voluntariat în cadrul centrului, dar au şi dansat în cadrul flash-mob-ului), precum şi Școala „Carol I” din Nicolae Bălcescu.
În vara anului 2014, a fost reorganizat spaţiul centrului, fiind completat cu două săli noi de terapie, însă una dintre cele mai mari realizări este faptul că, în această toamnă, cu ajutorul terapiei şi cu implicarea părinţilor, trei dintre beneficiarii centrului s-au integrat cu succes în învăţământul de masă.
25 de copii beneficiază de terapie
În momentul de faţă sunt 25 de copii care beneficiază de terapie în cadrul centrului Delfinul, iar pe viitor coordonatorii doresc înfiinţarea unei noi grupe, pentru copiii cu vârste mici. Începând de luni, 3 noiembrie, personalul din cadrul centrului va continua campania de conştientizare a autismului. „Vom împărţi flyere şi afişe la grădiniţe, medici de familie, şcoli, pentru a informa oamenii despre existenţa centrului nostru. Sunt multe persoane care nu ştiu ce înseamnă autismul, nu ştiu că există un centru unde copiii pot beneficia de terapie. În viitor, ne-am dori să mai facem o grupă, tot pentru cei mici, pentru că aşa îi putem pregăti pentru a intra în învăţământul de masă. Fiind într-un grup, îi învăţăm să se ajute unul pe altul, să socializeze unii cu alţii. Ne dorim să facem cât de mult putem pentru copilaşi, astfel încât să se adapteze cât mai uşor la societatea în care trăim. Privind în urmă, ca administrator, sunt mulţumită de ce am realizat în acest an, împreună cu toată echipa, iar ca mamă, mi-am văzut visul împlinit. Mi-am dorit, din momentul în care am aflat că băieţii mei sunt autişti, să fac un astfel de centru la Roman. Și eu am fost ajutată, de aceea, la rândul meu, mi-am dorit să ajut copiii şi părinţii aflaţi în aceeaşi situaţie ca şi mine”, afirmă administratora centrului.
Mii de mulţumiri celor care au sprijinit centrul
Pe parcursul acestui an, au existat foarte multe persoane care au sprijinit, într-un fel sau altul, activitatea centrului. Acum, la ceas aniversar, administratorul Alina Mihaela Iucha doreşte să le mulţumească tuturor pentru implicare şi pentru sprijin:
„Mulţumim domnului Andre Muit, preşedintele Asociaţiei Betania Bacău, pentru că a avut încredere în noi; Centrului Delfinul Bacău, pentru susţinere; ambasadorului Olandei la Bucureşti, Excelenţa Sa Matthijs van Bonzel, pentru onoarea pe care ne-a făcut-o fiind prezent la Roman la inaugurarea centrului; Primăriei Roman şi domnului primar Laurenţiu Dan Leoreanu, care ne-a oferit spaţiul în care ne desfăşurăm activitatea şi ne-a ajutat la compartimentarea celor două săli de terapie; Asociaţiei Femina 2000, care ne-a donat mare parte din dotările centrului; voluntarilor olandezi, care ne-au fost alături în acţiunea din 2 aprilie şi ne-au donat multe materiale necesare terapiei; doamnei Nuşa Chiriac, managerul hotelului Roman Plaza, care ne-a ales să fim primii beneficiari ai campaniei «Ajută-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Donează Inteligent!». Cu banii strânşi în urma acestei campanii am cumpărat materiale terapeutice. Tot Roman Plaza ne oferă cele două torturi pe care le vom avea la petrecerile aniversare”, a afirmat Alina Mihaela Iucha.
Recunoştinţă este arătată şi faţă de vedetele care s-au alăturat campaniei «RAFA», de conştientizare a autismului cu ajutorul reţelelor de socializare, adoptând şase copii de la centrul Delfinul Roman; lui Dumitru Mititelu, fotograf voluntar; Ziarului de Roman, TopAll TV, RomTV, pentru sprijinul oferit în acest an; grupului Quantic şi Alexandrei Soldănescu, care, în cadrul proiectului «Re:mapping», au colorat pereţii centrului; familiei Constantin şi Alina Dănilă, care au donat jucării terapeutice; Colegiul Tehnic «Miron Costin», ai căror elevi au făcut voluntariat la centru şi au donat jucării, dulciuri şi fructe; Școlii «Alexandru Ioan Cuza», care a donat, de Mărţişor, banii obţinuţi din felicitările făcute de copii; restaurantului Casa Veche şi formaţiei Jackpot, care au organizat un concert caritabil, precum şi societăţilor Smirodava şi Caremil, care au donat hăinuţe.
„Și, nu în ultimul rând, mulţumim copiilor care vin la noi şi părinţilor, pentru încrederea pe care ne-o acordă, pentru faptul că mereu colaborează cu noi şi au încredere în munca noastră”, a spus administratora centrului.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol