Roman, Neamț
Căutare site

Șapte judoka romaşcani se pregătesc la Oradea

Sportivii sunt însoţiţi, în cantonamentul la care participă şi componenţii loturilor naţionale, de antrenorii Constantin Ciobanu şi Cristi Budoşcă.

Șapte practicanţi ai judo-ului, de la Liceul cu Program Sportiv Roman, însoţiţi de antrenorii Constantin Ciobanu şi Cristi Budoşcă, se află într-un stagiu de pregătire de o săptămână la Oradea, acolo unde se află în cantonament şi componenţi ai loturilor naţionale. Sportivii romaşcani, de la categoriile de vârstă sub 21, sub 18 şi sub 16 ani, care beneficiază de acest stagiu sunt: Alexandru Dascălu – foto –  (categoria 60 kilograme), Ana Maria Dascălu (70 kilograme), Eduard Giosan (73 kilograme), George Olenici (66 kilograme) şi cei mai mici – Gheorghiţă Ciobanu, Cristian Oţel, Cătălin Creţu.

„Până în 2 februarie, vom face pregătire centralizată, cantonament, la Oradea. Avem în program câte două antrenamente pe zi, unul dimineaţa şi celălalt după-amiază. Sunt aici sportivi de la circa 20 de cluburi, majoritatea din ţară, dar şi din Austria, Ungaria şi Republica Moldova. Acestora li se adaugă sportivii din loturile naţionale de seniori şi de la U21 (sub 21 de ani). Deplasarea, cazarea şi masa ne-au fost asigurate de către LPS Roman. Sperăm să profităm cât mai mult de acest stagiu de pregătire întrucât, nu peste mult timp, în 7 februarie, se va deschide sezonul competiţional, cu etapa de zonă de la Iaşi, la grupa U18. Baza, la rezultate bune şi foarte bune, va fi tot la cei care au fost medaliaţi până acum. Să vedem ce mai vine din urmă, la grupele sub 14 ani. O promisiune este din partea lui Nechita Mancoş, vicecampion naţional, anul trecut, la U13. Pe de altă parte, nu mai există grupele de vârstă din anii precedenţi. Au dispărut U11, U13, U15 şi s-a trecut, din acest an, la numere pare, U12, U14”, a afirmat Cristi Budoşcă.

Dascălu, principalul candidat la medalii al Romanului

Alexandru Dascălu, vicecampion naţional, la seniori, în 2013, este sportivul din Roman cu cele mai bune rezultate în disciplina menţionată, la ora actuală. Avea 18 ani când a luat medalia de argint la naţionale, cu trei mai puţin decât vârsta trecerii la categoria seniori în sportul amintit. Sportivul de la LPS Roman, pregătit de antrenorul Constantin Ciobanu, are drept ţintă una mult mai mare decât un titlu naţional.

„2013 a fost un an foarte bun pentru mine. Cel mai bun rezultat a fost cel de la naţionalele de seniori, având în vedere că anul acesta, la categoria mea de vârsta, U21, am luat medalia de bronz. Am mai luat medalie de bronz şi la Campionatul Internaţional de la Baia Mare. Tot în 2013, n-am avut punctajul necesar pentru a participa la europene, iar la Cupa Europei am picat proba cântarului. În 2014, dacă ies campion naţional, fac punctajul necesar pentru participarea la Campionatul European. În 2014 vreau să fiu campion naţional şi, de ce nu?, medaliat la europene. Mă bazez pe încredere, voinţă şi motivaţie. De când lupt şi la seniori, gândesc altfel. Intru pe saltea cu mai multă concentrare. Am învăţat să nu mai fac greşeli, să nu mă surprindă adversarul. Profit de ocazie pentru a mulţumi celor care m-au sprijinit şi suţinut anul trecut cu echipament sportiv, medicamentaţie, hrană: doamnei deputat Elena Udrea, domnului primar Laurenţiu Dan Leoreanu, domnului director al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, Leonard Achiriloaie, doamnei doctor Artemis Gorodea, domnului doctor Nicolae Țunduc şi domnului Petrică Căpraru”, a spus Alexandru.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.