În intervalul 7 – 11 aprilie, perioadă dedicată săptămânii „Școala altfel: «Să ştii mai multe, să fii mai bun!»”, elevii beneficiază de înscrieri gratuite la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”.
La instituţia de cultură romaşcană vor avea loc, în această săptămână, activităţi de cunoaştere, de dezvoltare personală, activităţi de încurajare şi de promovare a lecturii, dar vor fi prezentate şi serviciile instituției. Preşcolarii şi elevii vor călători în lumea cărţilor, se vor juca, se vor informa, vor citi şi comunica şi vor lega noi prietenii. Scopul acestor activităţi este acela de a pune în valoare talentul tinerei generaţii şi de a stimula preocupările extraşcolare ale acesteia şi competiţiile în domenii cât mai diverse şi interesante.
„Biblioteca Municipală se alătură demersurilor cadrelor didactice şi ale părinţilor de a-i determina pe elevi să citească, să descopere acea emoţie pe care ne-o oferă doar cartea”, a spus Cristina Panaite, directorul Bibliotecii Municipale „George Radu Melidon” din Roman.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol