Medicii de familie sînt obligați, de fiecare dată cînd pleacă în concediu, să le solicite colegilor să-i înlocuiască, pentru a nu lăsa pacienții înscriși pe liste fără servicii medicale.
Astfel, contractul-cadru de finanțare prevede că, la plecarea în concediu, medicii pot încheia între ei convenții de reciprocitate în baza cărora să se asigure prezența locul de muncă a unui medic.
De asemenea, medicul este obligat să afișeze la cabinet perioada în care pleacă în concediu și medicul care îi va ține locul.
„Dacă un medic de familie care pleacă în concediu nu lasă în locul său un alt medic, în primul rînd se consideră absent nemotivat de la muncă. Sancțiunea depinde de gravitatea faptei, de perioada de timp în care a fost plecat în concediu. Dacă medicul este prins că a încălcat legea, trebuie să returneze banii pe care i-a primit în perioada cît a fost în concediu. Poate fi sancționat cu o reținere de 10%, 20% sau 30% din plata per capita„, a precizat medicul Mihaela Covrig, președintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.
Comentarii