Primăria municipiului Roman îi invită pe romașcani să participe la un eveniment muzical în Parcul Roman, programat a avea loc sâmbătă, 2 septembrie, între orele 14.00 și 22.00.
Este vorba despre intenția unui grup de tineri din Roman, sprijinită de administrația publică locală, de a promova muzica, dansul și socializarea într-un spațiu deschis. Desfășurat sub deviza „Back home”, evenimentul se va desfășura în zona foișorului din Parc, acolo unde tinerii romașcani, membri ai trupei Roman Massive, vor mixa muzică pentru toate gusturile.
„Am dat startul în acest an mai multor evenimente dedicate cât mai multor cetățeni. Sub organizarea noastră exclusivă am avut o zi de picnic la iarbă verde, după care tinerii din oraș s-au unit în a crea activități diverse și interesante pentru cei din jur. Mă bucur că s-a creat o astfel de energie pozitivă ce oferă variante frumoase de petrecere a timpului liber. Doamna viceprimar Roxana Iorga și-a manifestat întreaga disponibilitate de a se implica și a ajuta cu resursele logistice ale Primăriei desfășurarea acestor evenimente, fiind și ea apropiată tineretului din Roman și o persoană activă, implicată și responsabilă. Pe parcursul acestei luni, sub egida administrației publice locale, vom desfășura mai multe evenimente care să le permită romașcanilor și nu numai să se simtă cât mai bine în orașul nostru”, a declarat primarul Lucian Micu.
Este cel de-al treilea eveniment pe care Primăria municipiului Roman îl susține în această vară în Parcul municipal pentru a le oferi cetățenilor posibilitatea ca, pe lângă frumusețea naturii, să se poată bucura și de talentele autohtone.
Cu acest prilej, administrația publică locală îi invită pe agenții economici interesați să desfășoare activități de comercializare băuturi și produse alimentare să participe la eveniment, înscrierile urmând a se face până vineri, 1 septembrie, la Serviciul autorizări comercial, transport din cadrul Primăriei municipiului Roman.
Comentarii