Prima paginăRoman

Salvarea țiganilor vine din Norvegia

Dimensiune text

Inițiativa norvegienilor, de care ar urma să beneficieze comunitatea formată din peste 800 de persoane din „satul olimpic”, are drept scop reducerea discrepanțelor sociale și economice între țările din spațiul european. Norvegia s-ar putea implica și în restaurarea Casei Celibidache, proiect finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2009 – 2014, susținut alături de Islanda și Liechtenstein.

 

 

Norvegienii ar putea reprezenta o soluție pentru cei care locuiesc în strada Fabricii. Reprezentanți ai Bisericii Norvegiei au avut deja discuții cu administrația publică locală și și-au exprimat dorința de a demara la Roman un proiect social ai cărui beneficiari să fie locuitorii din strada Fabricii. Proiectul social ar urma să facă parte dintr-o serie de granturi finanțate de Guvernul norvegian și destinate României, având ca scop reducerea discrepanțelor sociale și economice între țările din spațiul european.
„Am purtat discuții și există perspective, iar noi trebuie să așteptăm decizia lor. Proiectul ar consta în determinarea și susținerea copiilor de a merge la școală, eventual să le asigure și o masă caldă pe zi, pentru creșterea procentului de alfabetizare în rândul populației defavorizate”, a afirmat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

satul olimpic 1505La sfârșitul anului 2011, comunitatea care trăiește la locuințele sociale din strada Fabricii număra 850 de persoane, făcând parte din 315 familii, din care 200 de copii de vârstă școlară. În ultimii ani, locuitorii din zona cunoscută sub numele de „satul olimpic” au mai făcut obiectul proiectelor derulate de Primăria municipiului Roman, Fundația Umanitară „Pacea”, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Parohia „Precista Mică” și Asociația „Iubire și Speranță”.

Norvegienii s-au arătat interesați și de Casa Celibidache. Restaurarea acestui imobil ar fi, însă, obiectul unui proiect finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2009 – 2014, susținut de Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Casa Celibidache, situată pe strada Veronica Micle, este un monument istoric clasificat în lista monumentelor din județul Neamț. Imobilul – cu o suprafață de 458 de metri pătrați și teren aferent cu suprafața de 1.050 metri pătrați – a aparținut compozitorului Sergiu Celibidache pînă în anul 1950, cînd a fost naționalizat, trecând în proprietatea statului, aici funcționând Școala de Muzică din Roman. Retrocedat către urmașii marelui muzician, imobilul a suferit, în ultimii ani, o degradare continuă. După îndelungate tratative, autoritățile romașcane au reușit achiziționarea clădirii în primăvara anului trecut.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 4
  • opinia 8 ani

    SARMANII VIKINGI ISI PUN FUNIA DE GAT CU TZAGANII

  • Dr.Ciomo 8 ani

    Nici de acum intr-o mie de ani, acesti indivizi certati cu legea nu se vor integra in societate.

    • Eleodora 8 ani

      Doamne Dumnezeule,cum puteti fi asa de cruzi cu acesti oameni,sunt Romani ,sunt cetateni ai Romaniei,ce daca sunt mai amarati, ce, noi Romanii, nu avem uscaciunile noastre? PACAT CA JUDECATI ,dar sa stiti, nici o data nu este prea tarziu,Dumnezeu vede si judeca,trebuie sa ne ajutam aproapele.Dumnezeu sa-i ocroteasca .

      • pegas 8 ani

        Problema nu e ca sunt amarati, problema e ca nu au pic de civilizatie in ei. Btw, nu locuiesti in Romania, asa-i ?