Prima paginăEconomie

Salcia energetică, o alternativă pentru agricultură

Dimensiune text

Luni, 20 mai, SC Mecanica Ceahlău SA din Piatra Neamț a găzduit simpozionul „Salcia energetică, o alternativă pentru agricultură și sursă importantă de energie regenerabilă”. Societatea produce, pe lângă mașini agricole, și echipamente care prelucrează surse regenerabile de energie.

 

 

Salcia energetică este o sursă alternativă de energie asemănătoare combustibililor fosili de genul cărbuni, păcură, petrol. Marea diferență dintre salcie și cărbuni o reprezintă emisiile poluante eliberate în atmosferă. Arderea salciei în formă brută sau peletizată are emisii apropiate de zero. Pentru că are un ritm de creștere accelerat (în timpul verii poate crește și 3 centimetri pe zi), are o putere energetică foarte mare, de 4900 kcal/kg și costuri de producție foarte mici, salcia energetică poate fi o sursă bună de bani. Plantarea unui hectar de teren cu salcie energetică poate costa aproximativ 1.700-2000 de euro. Această investiție se face o singură dată, durata de exploatare fiind de 25-30 de ani. Producția medie la hectar este de 30-40 tone, putând ajunge până la 60 de tone în condiții de irigare intensivă.

„Faptul că Mecanica Ceahlău a rămas în picioare în industria românească înseamnă mult pentru județul Neamț, în primul rând prin păstrarea unor locuri de muncă. Interesul tot mai crescut pentru domeniul energiei regenerabile ne face să sperăm că astfel de  manifestări vor avea loc în toată țara”, a afirmat Daniela Soroceanu, subprefectul județului Neamț.

salcie2Directorul general al SC Mecanica Ceahlău SA din Piatra Neamț a făcut un scurt istoric al societății, înființate în 1921. „Mecanica Ceahlău produce mașini agricole din 1953. A fost, la un moment dat, unul dintre cei mai importanți producători de mașini agricole de pe piața românească. După 1990, fabrica s-a transformat în societate pe acțiuni. Producem o gamă variată de mașini agricole, mașini de prelucrat solul, mașini de semănat – care reprezintă cea mai mare pondere – și mașini pentru întreținerea culturilor”, a spus inginerul Neculai Timaru, director general SC Mecanica Ceahlău SA.

Importanța extinderii activității societății a fost evidențiată de doctor inginer Dumitru Bontaș, unul dintre acționarii Mecanica Ceahlău: „Am început extinderea activității societății prin dezvoltarea celui de-al doilea domeniu, cel al surselor de energie regenerabilă, care a reprezentat o variantă de a ieși din criză. Producem echipamente care prelucrează sursele regenerabile de energie. Suntem consecvenți crezului că numai prin muncă societatea se poate menține pe un trend ascendent. Fără a ne îndepărta de profilul de bază, am început colaborarea cu Green Energy, vrând, prin această activitate, să salvăm pădurea”.

Vajda Lajos, președintele Clusterului Green Energy, a vorbit despre importanța organizării de tip cluster pentru creșterea performanței societăților. „Economia României trebuie regândită și repusă pe alți piloni. Clusterele regionale reprezintă o formă de asociere care va avea un cuvânt greu de spus în viitor, în sensul că se vor stabili strategii de dezvoltare locală. Această asociere nu are formă juridică, iar actorii implicați sunt firmele de profil, universități sau institute de cercetare, administrații publice locale, bănci. Important este să creăm o piață în România în acest domeniu, deoarece avem nevoie de energie. În contexul regionalizării, trebuie să formăm acele structuri care există deja în Occident, pentru a da șansa de dezvoltare acestor fabrici”, a spus Vajda Lajos.

Acesta a mai spus că biomasa reprezintă sursa cea mai importantă de energie, aurul verde al României. „Importantă este crearea unui echilibru între producerea biomasei – obținută din culturi energetice realizate pe terenurile rămase în paragină, din deșeurile de lemn provenite din curățarea zonelor verzi, din curățarea albiei râurilor, din curățarea pășunilor și pădurilor, din deșeurile industriale care provin din fabricile de prelucrare a lemnului – și utilizarea acesteia la înclăzirea clădirilor publice, a blocurilor, pentru parcuri industriale și termocentrale. Putem genera proiecte de cercetare, proiecte pentru pregătire profesională și proiecte de dezvoltare locală”, a mai spus președintele Clusterului Green Energy, dând exemple de bune practici din țară și din străinătate.

Unul dintre cultivatorii de salcie energetică, arbore folosit cu succes în alte părți ale lumii ca sursă neconvențională de energie, a prezentat condițiile de înființare a culturii: „Căutam o cultură care să fie rentabilă și din care să câștig. În prezent, exploatez 90 de hectare de teren, din care 60 sunt ocupate cu salcie energetică, iar restul cu grâu. Este recomandată să fie plantat cel puțin un hectar la un loc. Plantarea se poate face manual și mecanic. Pot spune că am avut un procent bun de răsărire. La o săptămână de la plantare apar și butașii. Am ales soiurile care rezistă la temperaturi ridicate și cu productivitate mare. Obțin, în medie, 30 – 40 tone la hectar. În ciuda secetei, este o cultură reușită”, a precizat omul de afaceri din Sfântul Gheorghe.

La evenimentul organizat de societatea Mecanica Ceahlău au participat reprezentanți ai autorităților județene, specialiști din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare din București, Asociației Green Energy din Sfântu Gheorghe, Prefecturii Neamț, Primăriei municipiului Piatra Neamț, Consiliului Județean Neamț, Camerei de Comerț și Industrie Neamț, Direcției pentru Agricultură a județului Neamț, Camerei Agricole Neamț, Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord Est, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenției pentru Protecția Mediului Neamț, E.ON Energie Iași, primari din zona rurală și fermieri.

[sam id=”3″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • CINE A STIUT DE O ASEMENEA CONFERINTA?