Campania „Donează! Sângele tău poate salva vieţi” are ecou la Roman. Zece persoane au răspuns apelului Femeilor Social-Democrate şi au fost, vineri dimineaţa, la Policlinică, pentru a dona sânge.
Organizaţia Femeilor Social-Democrate (OFSD) Roman a dat startul campaniei „Donează! Sângele tău poate salva vieţi!”. Vineri, 22 august, la ora 7.30, zece persoane cu inimă mare, care au răspuns apelului membrelor OFSD Roman, însoţite de medicul Oana Onu, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, s-au prezentat la Unitatea de Transfuzie Sanguină (UTS) din cadrul Policlinicii, pentru a face acest gest umanitar, care va salva multe vieţi.
„Ne-am adunat aici pentru a răspunde îndemnului ministrului Sănătăţii, de a dona sânge, pentru că, în această perioadă, există o criză acută de sânge în toate spitalele din ţară. Suntem solidari cu toţi bolnavii care au nevoie de ajutor şi, până la urmă, facem un gest umanitar, acela de a fi alături de persoanele aflate în dificultate”, a spus medicul Oana Onu, membră a OFSD Roman.
Campania va continua şi săptămâna următoare, atunci când inclusiv preşedinta OFSD Roman, Iulia Havrici, va participa la acţiunea de donare.
Activitatea are loc şi la Piatra Neamţ, iar vineri, 22 august, au participat la donare prefectul judeţului, Ioan Vlad Angheluţă, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu.
A făcut publică această campanie şi prin Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, care a făcut un apel către toate persoanele care îndeplinesc condiţiile necesare pentru a dona să se prezinte la Centrele de Transfuzie Sanguină. Condiţiile necesare pentru donare sunt: vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 60 ani, greutate peste 50 de kilograme, puls regulat, 60 -100 bătăi/minut, să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni – hipertensiune arterială, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine -, donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut hepatită, tuberculoză, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer gastro-duodenal, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele – psoriazis, vitiligo, miopie forte, peste minus (-) 6 dioptrii sau cancer.
Campania va duce la refacerea stocurilor de sânge şi va da posibilitatea ca sânge din Neamţ să fie transferat către alte unităţi sanitare din ţară care au nevoie foarte mare.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol