HomeSocial

Romaşcanii de vârsta a treia au fost sărbătoriţi de Primăria Roman

150 de pensionari romaşcani au petrecut de ziua lor, alături de autorităţile locale.

Restaurantul „Grand Faraon” din Roman a găzduit, miercuri, 1 octombrie, când se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, o petrecere dată de autorităţile locale în cinstea pensionarilor. Evenimentul a fost dovada preţuirii sincere şi a respectului pe care Primăria Roman le datorează persoanelor vârstnice pentru efortul şi sacrificiul lor făcute spre binele și  dezvoltarea comunităţii.

batrani 2La petrecere au participat 150 de pensionari, membri ai Casei Vârstnicilor din Roman, care au arătat că ştiu să se distreze şi să se bucure de sărbătoarea lor. „Eu am încercat să fiu din nou alături de pensionari şi să fac un gest frumos, cu sprijinul Consiliului Local, care a aprobat iniţiativa mea. Tuturor romaşcanilor aflaţi în primăvara a treia a vieţii le doresc «La mulţi ani!», sănătate, să se bucure de familie şi să-i văd mereu entuziaşti şi plini de speranţa că mâine va fi mai bine. Avem, încă, nevoie de dânşii, pentru că experienţa lor de viaţă ne este de folos. Au trecut prin perioade mult mai dificile decât cea pe care o parcurgem acum, dar au avut întotdeauna tăria şi înţelepciunea să treacă demn peste toate greutăţile, să fie un exemplu de dăruire, de înţelegere şi de bună colaborare. S-a ajuns într-un tumult social destul de dificil şi accelerat, în care, uneori, eu, în calitate de edil, văd că nu se înţelege frate cu soră, vecin cu vecin, şi lucrurile acestea mă dor. Cred că este nevoie de mai multă toleranţă şi răbdare pentru a lămuri lucrurile, care, la un prim discurs, pot apărea ca o dificultate. De multe ori, anumite scandaluri apar de la lucruri lipsite de importanţă. Doar lucrurile cu adevărat substanţiale ar trebui să ne marcheze cu adevărat activitatea. Faptul că romaşcanii reuşesc să fie un factor de coalizare a eforturilor sociale din municipiul Roman este foarte important pentru mine şi eu le mulţumesc pentru acest lucru. Înainte de a fi primar, de a fi om politic, vreau să fiu, în primul rând, un romaşcan adevărat. Și, atunci când nu voi mai fi în fotoliul de primar al municipiului Roman, să existe romaşcani care să spună: «Pe aici a trecut un om care a marcat timpul lui». Îi iubesc şi îi respect”, a declarat profesorul Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

batrani 4Întâlnirea a fost un prilej pentru edilul municipiului Roman să facă o promisiune romaşcanilor. „La primul mandat, atunci când am anunţat că voi construi o hidrocentrală la Roman, mulţi au spus că sunt nebun. Ținând cont că în zona Roman există nişte investitori puternici – ArcelorMittal, Agrana sau TRW – m-am gândit să construiesc un aerodrom şi cred că, până la sfârşitul anului viitor, voi reuşi să fac şi acest lucru, pentru ca oamenii să spună: «Ăsta e nebun de-a binelea»”, a spus primarul Leoreanu.

Pensionarii prezenţi la eveniment au cântat „Mulţi ani trăiască!”, alături de primarul Leoreanu.

În numele pensionarilor prezenţi, Vasile Leoreanu, tatăl primarului, coordonatorul activităţilor din cadrul Casei Vârstnicului, a ţinut să arate importanţa evenimentului pentru vârstnici: „De regulă, persoanele de vârsta a treia nu-şi permit să iasă în oraş, la un restaurant. Sunt binevenite aceste întâlniri, care sunt un prilej ca vârstnicii să socializeze şi să se distreze, după o viaţă de muncă, şi să uite de necazurile vieţii”.

În finalul întâlnirii, primarul Leoreanu i-a felicitat pe pensionari şi a ciocnit un pahar de vin cu aceştia.

Comentarii

WORDPRESS: 0