Un proiect de hotărâre ce va fi dezbătut de consilierii locali în ședința de pe 31 octombrie prevede reducerea cu 50% de la plata impozitului aferent anului 2020 pentru locuinţa de domiciliu şi terenul aferent acesteia pentru persoanele fizice care au venituri reduse. Pentru a beneficia de această facilitate, persoanele care îndeplinesc condițiile nu trebuie să aibă datorii la bugetul local.
Reducerea cu 50% de la plata impozitului aferent anului 2020 pentru locuinţa de domiciliu şi terenul aferent se acordă persoanelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt beneficiari de ajutor de şomaj, ajutor social sau sunt pensionari; totalul veniturilor lunare pe familie (pentru membrii familiei care au acelaşi domiciliu cu petentul) să fie mai mici sau egale cu 1.450 de lei; au o singură locuinţă proprietate personală; nu deţin mijloace de transport; nu deţin AF-uri, PF-uri sau societăţi comerciale; suprafaţa utilă a locuinţei nu depășește 100 de metri pătrați; suprafața de teren în proprietate sa fie până în 1.000 de metri pătrați teren intravilan și până în 2.000 de metri pătrați teren extravilan.
Pentru ca o familie să beneficieze de reducerea cu 50% de la plata impozitelor trebuie să depună la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Roman din cadrul Primăriei Municipiului Roman următoarele acte:
– Cerere tip pentru solicitarea scutirii de la plata impozitelor;
– Copie după actul de proprietate pentru persoanele care nu au mai beneficiat de aceasta facilitate;
– Dovada veniturilor lunare pentru toţi membrii familiei (adeverinţă de salariu, cupon de pensie, carnet de şomaj, pensie de asistenţă socială, alocaţie de stat pentru copii) din luna decembrie 2019;
– Declarație pe proprie răspundere că nu are alte venituri;
– Dovada că nu are datorii la bugetul local.
Reducerile de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren se aplică, începând cu data de 1 ianuarie 2020, persoanelor care depun documente justificative la compartimentele de specialitate ale autorităţilor publice locale în perioada 10.01.2020 – 28.02.2020.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol