Doi liceeni din Roman au câştigat prima ediţie a Olimpiadei internaţionale a elenismului, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 11 – 13 septembrie. Cei doi elevi premiaţi sunt Eduard Iosif, clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, cu 100 de puncte, şi Adrian Ilieş, clasa XI-a, de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, cu 96,50 de puncte.
Concursul s-a desfăşurat la sediul Parlamentului României şi a fost organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti şi de Uniunea Elenă din România, sub patronajul Parlamentului României şi al Parlamentului Greciei. La eveniment au participat 40 de elevi, din cinci ţări: România, Grecia, Bulgaria, Ungaria şi Republica Moldova.
În primăvara acestui an, Adrian Ilieş a obţinut premiul II, iar Eduard Iosif, premiul III, la faza naţională a olimpiadei de neogreacă, categoria A2. Elevii au fost pregătiţi de profesoara Nicoleta Tudor. Sâmbătă, cei doi elevi au fost premiaţi la sediul Parlamentului României cu diplome şi premii în bani şi obiecte.
„Sunt cele mai bune rezultate obţinute de elevii romaşcani, până acum, la olimpiada de neogreacă. Sperăm să fie o motivaţie pentru ca şi alţi copii să descopere limba, cultura şi civilizaţia elene”, a spus inginer Boris Cepalis, preşedintele Comunităţii Elene din Roman.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol