Pentru cîțiva elevi de la Școala „Roman Mușat”, participarea într-un proiect Comenius a reprezentat șansa de a vedea pe viu un oraș la care visează aproape toată omenirea: Parisul.
După întîlnirea cu Parisul, romașcanii au vizitat ținutul Loirei și orașul Nantes. „Mușchetarii” au fost Mădălina Andrici, Andreea Chelariu, Alexandra Nichita, Iustin Gălbează, Vlăduț Murariu și Paul Samoilă, însoțiți de profesorii Doina Dobra, Minodora Timofte, Constantin Geman și Ioan Șoiman.
Vizita a fost prilejuită de o reuniune din cadrul proiectului „Să-i descoperim pe alții pentru a ne cunoaște mai bine”, găzduită de Liceul Monge la Chauviniere, Nantes, Franța.
Parteneri în cadrul proiectului mai sînt Zespól Szkól Zawodowych nr 1 im. majora Henryka Dobrzanskiego, Bychawa, Polonia, Istituto d’Istruzione superiore Leonardo da Vinci, Fiumicino, Italia și Instituto Enseñanza Secundaria Alta Axarquía, Periana, Spania.
„În prima zi a mobilității, echipele partenere din Spania, Italia, România, Polonia și Franța au prezentat materiale video privind patrimoniul natural și cultural pentru a cunoaște școlile, regiunile și țările implicate în acest proiect european. Întîlnirea cu primarul orașului și consilierii locali, activitățile multiple la care au participat elevii și personalul implicat au subliniat importanța acestui program educațional european, urmărind lucrul în echipă, înțelegerea diversității culturale, multilingvismul, crearea unui spirit cetățenesc european, schimburi de bune practici. Echipa franceză a organizat un concurs pentru descoperirea simbolurilor acestui oraș în care trecutul și prezentul, istoria și modernismul se împletesc într-un mod armonios – natură și vestigii, știință și ficțiune, arta și, mai ales, oamenii, care sînt deschiși, atenți și prietenoși„, a spus profesoara Doina Dobra, care a coordonat echipa de la „Roman Mușat”.
Elevii din Roman au vizitat Castelul Ducilor din Bretagnia, cu atracțiile inspirate din romanele lui Jules Verne, cu portul fluviului Loire, au vizitat Guerande – Marais Salantes (mlaștinile sărate amenajate pentru obținerea artizanală a sării de mare), la Baule, cea mai întinsă plajă din Europa, la malul Oceanului Atlantic, toate constituind și teme ale atelierelor de creație literară, de colaj sau de căutare Google Earth.
„Un avantaj deosebit al proiectului l-a constituit faptul că elevii au fost cazați în familii, avînd posibilitatea să descopere asemănările și diferențele dintre culturi, dar și să guste din gastronomia tradițională: bretone galettes, beurre salé, stridii și fructe de mare. Reuniunea de proiect a fost, fără îndoială, o experiență de neuitat„, a spus profesoara Doina Dobra.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol