Familia Chirilă a aniversat, pe 24 octombrie, 60 de ani de la căsătorie. Cei doi spun că la baza unei relaţii îndelungate stau respectul reciproc şi toleranţa.
La 80 şi, respectiv 85 de ani împliniţi, Olga şi Vasile Chirilă au aniversat 60 de ani de la căsătorie. O viaţă trăită frumos, în care au intrat doi tineri care se iubeau foarte mult, care au ştiut să treacă, apoi, cu maturitate, peste încercările vieţii. Vecinii îi văd rar să iasă unul fără celălalt. Îşi spun unul celuilalt „mulţumesc” şi „te rog” şi, după ani în care Vasile, fost ofiţer de carieră, nu a ştiut ce înseamnă bucătăria, roata s-a întors şi el este responsabil cu micul dejun.
Povestea lor a început cu 61 de ani în urmă, banal, în satul lor natal, Secuieni. Ea avea 18 ani, lucra la Poştă şi încerca să înveţe să meargă pe bicicletă. El, la 23 de ani, student la Academia Militară din Bucureşti, se afla în permisie. Asta a fost prima întâlnire, în 10 octombrie 1953, zi pe care o sărbătoresc în fiecare an, la fel cum sărbătoresc, de 60 de ani, şi data nunţii. În decembrie 1953, el a cerut-o de nevastă, întâi într-o scrisoare, apoi faţă în faţă, în prezenţa părinţilor.
„Povestea noastră ar putea părea de neconceput multor tineri din ziua de astăzi. Până la căsătorie ne-am văzut de trei ori. El îmi scria, însă, scrisori, eu îi răspundeam, ne ştiam sufletele”, îşi aminteşte Olga Chirilă.
La un an şi câteva zile de la povestea cu mersul pe bicicletă, s-au căsătorit, fugind noaptea, pe ascuns, la biserică, pentru ca preotul să le binecuvânteze legătura.
„Eram cadru militar, regimul impunea reguli foarte stricte legate de ceremoniile religioase. Puteam fi dat afară din Academie pentru că m-am cununat la biserică. Mama soacră a aranjat cu preotul să ne aştepte, noaptea târziu, la biserică. Noi, împreună cu naşii, ne-am făcut nevăzuţi de la petrecere. Slujba s-a ţinut cu biserica goală. În faţa preotului, doar noi şi naşii”, povesteşte mirele de acum 60 de ani.
Îndată după nuntă, au plecat împreună la Bucureşti, apoi s-au mutat din oraş în oraş, în funcţie de misiunile pe care le avea de îndeplinit Vasile Chirilă.
„Am stat câţiva ani la Bucureşti, şase ani la Craiova, câţiva ani la Iaşi, apoi am ajuns la Roman. În 1984, soţul meu a primit ordinul de a părăsi comanda unităţii din Roman, urmând a fi mutat la o altă unitate. A preferat să se pensioneze, chiar dacă mutarea era urmată şi de o avansare. Aveam deja o vârstă şi la Roman aveam cele mai multe rude. Era momentul să ne aşezăm, după mulţi ani în care ne-am mutat la ordin”, povesteşte Olga Chirilă.
„Când spui 60 de ani, pare o perioadă foarte lungă de timp. N-am simţit-o aşa, pentru că nu ne-am propus o ţintă, 20, 40, 60 de ani. Pur şi simplu am trăit. Cei 60 de ani sunt formaţi din foarte multe momente, din lucruri mărunte, pe care le-am trăit, fiecare moment cu bucuriile sau problemele lui. Unul dintre ele a fost momentul în care am reuşit să închiriem o cameră în Bucureşti. Era cu pământ pe jos, dar nu ne păsa. Sau momentul în care am reuşit să ne cumpărăm primul aparat de radio. Eram cei mai fericiţi de pe faţa Pământului”, povesteşte Vasile Chirilă.
Secretul unei vieţi fericite în doi?
„Aş spune că nu există un secret. Se numeşte, mai degrabă, toleranţă, înţelegere, respect pentru cel de lângă tine şi echilibru în toate. Excesele, de orice natură ar fi ele, nu fac bine nici omului şi nici relaţiilor”, spune Vasile Chirilă.
Aniversarea celor 60 de ani de la căsătorie au sărbătorit-o la restaurant. Chiar dacă Dumnezeu nu i-a binecuvântat cu copii, au avut mereu alături nepoţii, pe care i-au tratat ca pe copiii lor, rudele şi prietenii.
„Noi am sărbătorit întotdeauna momentele importante din viaţă. Ziua lui, ziua mea, data căsătoriei, nu doar la cifrele rotunde. Sunt momente importante care ne leagă şi ne ajută să trecem mai uşor peste momentele dificile. O floare adusă fără un motiv aparte, în drum de la piaţă – nu e nevoie de flori scumpe sau sofisticate, înseamnă mult un ghiocel care să-ţi aducă aminte că e primăvară -, reprezintă mai mult decăt jurăminte şi rugăminţi”, mărturiseşte Olga Chirilă.
LA MULTI ANI !