Roman, Neamț
Căutare site

Romanul, oraș mic cu echipă mare la handbal feminin

HCM Roman a învins cu 27-24 (16-12) Corona 2010 Brașov, în penultima etapă a returului Ligii Naționale, în meci de cupe europene. Tereza Pîslaru, portar de clasă mondială, a contribuit decisiv la victoria echipei sale în fața celei de a doua clasate.

Într-un sezon competițional intern, 2013-2014, al Ligii Naționale feminină de handbal, la sfârșitul căruia Romania va avea cinci echipe în cupele europene, două în Liga Campionilor, una în Cupa Cupa Cupelor și două în Cupa EHF, HCM Roman ocupă, deocamdată, un foarte bun loc al patrulea, înainte de ultima etapă a returului. Deocamdată, înseamnă și că, după meciul din etapa viitoare, de la Craiova, echipa romașcană pregătită de Florentin Pera și Viorel Lazăr poate reveni pe un loc, al treilea, pe care îl merită cu prisosință, cu condiția ca Dunărea Brăila să nu ia punct în meciul de pe teren propriu cu HCM Baia Mare, lideră în clasamentul eșalonului I, principală candidată la câștigarea titlului național. Cea de a doua candidată, declarată, la primul loc în țară este Corona 2010 Brașov, formație pe care HCM Roman a învins-o în penultima etapă a returului cu 27-24 (16-12) după un meci spectacol, demn de cupele europene. Antrenorul Florentin Pera evidențiază, constant, echipa din rațiuni lesne de înțeles: unitatea de grup este primordială la HCM Roman. Acesta este și “marele secret” al evoluției echipei romașcane, una care deranjează conducerile echipelor de top din România, obișnuite cu participări în cupele europene. Titulară sau rezervă, fiecare dintre jucătoare de la HCM Roman își dă sufletul atunci când intră pe teren. Despre Tereza Tamaș Pîslaru, romașcancă get-beget, se poate vorbi doar la superlativ, nu neapărat doar după meciul dintre HCM Roman și Corona Brașov.

hcm 2Victorie mare, obținută greu și frumos

În 7 ianuarie 2014 a avut loc derby-ul etapei a zecea a Ligii Naționale între ASC Corona 2010 Brașov și HCM Roman. Gazdele au câștigat, atunci, cu 23-20 (11-8). În meciul retur, disputat după exact trei luni, HCM Roman a învins tot la o diferență de trei goluri: 27-14 (16-12). Diferența din meciul retur putea fi și mai mare, după cum a decurs meciul într-o anumită perioadă, dar la fel de bine se poate spune și că echipa oaspete a fost cât pe ce să egaleze, cel puțin. Rezultatul a stat sub semnul întrebării până în ultimele trei minute, cele decisiv favorabile echipei gazdă.

Daniela Băbeanu a deschis scorul în minutul 1. Au urmat alte 24 de minute în care scorul a fost strâns, egalitate sau avantaj de un gol pentru una sau cealaltă dintre echipe, cu două excepții, când s-au înregistrat două goluri diferență: 3-1, 4-5, 8-8, 10-12, 12-12. După ce a reușit să egalaze prin Genkova, în minutul 25, HCM Roman a continuat seria golurilor consecutive, șase la număr, până la pauză: 16-12. A fost o primă parte a meciului în care Băbeanu a înscris toate cele  nouă goluri ale sale, în vreme ce Pîslaru a închis poarta din ce în ce mai bine, evoluția portarului de clasă mondială continuând la același nivel și în partea secundă.

Druțu a majorat avantajul la 17-12 în debutul reprizei, apoi HCM Roman a condus în permanență la diferență confortabilă, cea mai mare, 22-16, fiind înregistrată în minutul 41. De acolo, echipa romașcană a intrat în criză de idei în atac, ratând și patru aruncări de la 7 metri, consecutiv, Dedu fiind de neînvins. Astfel, s-a ajuns la 22-20. În minutul 51, Romanul conducea cu 24-21 și părea a se îndrepta către victorie fără prea mari griji. Brașovul n-a cedat și s-a apropiat amenințător, 24-23, 25-24 (min. 57), fiind foarte aproape de a egala. Iuganu a fost introdusă special pentru a executa aruncare de la 7 metri și astfel, cu aproape două minute înainte de final, Romanul conducea cu 26-24. După o ratare a echipei oaspete, Ana Maria Horobeț a închis tabela, 27-24, declanșând hora bucuriei.

HCM Roman: Pîslaru, Vișan – Băbeanu (9 goluri, cinci din aruncări de la 7 metri), Horobeț (5), Agrigoroaei (4), Genkova (3), Druțu (3), Stoleru (2), Iuganu (1, din 7 metri), Amoagdei, Crap

Corona Brașov: Dedu, Mîrcă – Zamfir (6, 3 din 7 metri), Apetrei (5), Tudor (5), Brădeanu (3), Chiper (2), Briscan (1), Manda (1), Pricopi (1), Hotea, Burghel, Cîrstea; antrenor: Bogdan Burcea.

A arbitrat cuplul Gurbina / Stanciu, din Caraș Severin. Observator: Horațiu Belu.

Aruncări de la 7 metri: 10-4 (transformate: 6-3). Eliminări temporare: 1-6.

Florentin Pera (antrenor, HCM Roman):

“A fost foarte greu. Am întâlnit una dintre cele mai valoroase echipe din campionat care merită pe deplin locul al doilea. Ne-am temut foarte tare de acest joc, dar fetele s-au mobilizat exemplar și au obținut o victorie absolut meritată, chit că foarte muncită. Au fost momente grele pe parcursul partidei, în care nu am reușit să gestionăm avantajul creat înainte. Mulțumim publicului pentru că ne-a ajutat să depășim acea perioadă de criză. Tereza a fost din nou la înălțime și ne-a ajutat enorm. Mai este un meci până la finalul returului și vrem să obținem victoria, pentru a ne clasa pe locul al treilea”.

Tereza Pîslaru (portar, HCM Roman):

“Știam de la început că va fi foarte greu. A existat dăruire din partea fiecărei jucătoare și, cel mai important, am câștigat”.

Rezultatele etapei 21: HC Zalău – CSM Cetate Deva 22-17, CSM Ploiești – Dunărea Brăila 27-31, HCM Râmnicu Vâlcea – Universitatea Neptun Constanța 32-33, CSM București – SCM Craiova (nu s-a disputat), HCM Baia Mare – Universitatea Jolidon Cluj (12 martie, ora 19.45).

După încheierea returului, primele șase clasate vor participa în faza play-off a competiției, iar celelalte șase în faza play-out. Este foarte important și locul în clasament. Primele trei poziționate vor avea avantajul de a juca un meci mai mult pe teren propriu decât echipa cu care se va împerechea: 1 cu 6, 2 cu 5 și 3 cu 4. În prima fază a turneului play-off se va juca după sistemul “cel mai bun din trei meciuri”.

Clasament

1 Baia Mare201901565-42557
2 Brașov211614599-50849
3 Brăila211326499-46441
4 Roman211317500-46940
5 Cluj201208580-54236
6 Zalău211119480-47534
7 București*209110486-49627
8 Deva217311528-52924
9 Craiova**206311445-49019
10 Constanța215214448-55317
11 Ploiești214116497-61813
12 Vâlcea210318491-5883

* CSM București a fost penalizată cu un punct din cauza folosirii unei sportive fără drept de joc

** SCM Craiova a fost penalizată cu două puncte din cauza folosirii unei sportive fără drept de joc și a lipsei vizei medicale

Comentarii 5

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. sandu

    victorie mare,mai ales psntru palmares.bradeanu in fiecare meci inscrie cite 8-9goluri.in acest meci nu ainscris nici din 7m asa ca…

  2. Severin

    Felicitari echipei, antrenorilor si domnului primar, un om cu suflet mare si inspiratie deosebita in alegerea antrenorului, care a avut o contributie deosebita in aceste rezultate. Bafta multa!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.