Roman, Neamț
Căutare site

Romanul luptă pentru titlul de „Orașul reciclării”

Eco-Rom Ambalaje, compania deținătoare a licenței „Punctul Verde” în România lansează competiția „Orașul Reciclării” adresată primăriilor de municipiu.

 

 

Campania, desfășurată în perioada 1 septembrie 2012 – 28 februarie 2013, își propune să implice și să mobilizeze primăriile pentru ca serviciile de colectare selectivă a deșeurilor de ambalaje să se desfășoare în cele mai bune condiții și cantitățile colectate să înceapă să crească.
În „bătălia” pentru titlul de „Orașul Reciclării”s-au înscris 20 locații-cheie în care Eco-Rom Ambalaje susține dezvoltarea serviciilor de colectare selectivă, printre care și Roman.

La finalul celor șase luni, localitatea care va colecta selectiv cea mai mare cantitate de deșeuri de ambalaje și care va avea un sistem de colectare selectivă de calitate (pubele de colectare accesibile populației, cu un aspect curat și îngrijit și deșeuri de ambalaje depuse separat corect) va primi titlul de ,,Orașul Reciclării” și marele premiu- o zonă de picnic complet amenajată conform Legii Picnicului în vigoare. Zona de picnic va fi implementată în primul trimestru al anului viitor și va fi un spațiu inedit, realizat în totalitate din module de paleți din lemn: locurile de relaxare, mesele, suporturile pentru biciclete, grătarele, ecranul de proiectat filme, zonele de iluminat, toate elementele se încadrează perfect în cadrul natural, fiind totodată extrem de practice pentru activitățile de recreere în aer liber.

Mai multe detalii despre competiția „Orașul Reciclării” și informații despre colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje pot fi aflate accesînd site-ul www.colecteazacelectiv.ro.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Irina S.

    Doar impreuna vom reusi sa transformam ROMANUL in cel mai curat oras din Romania, astfel vom avea si o oaza de recreere la noi acasa!!! NU ESTE GREU!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.