HomeRoman

Romanul a rămas fără meseriași

Aceasta este concluzia la care au ajuns, deopotrivă, agenții economici și reprezentanții Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă, după organizarea ediției din acest an a bursei generale a locurilor de muncă. Din cei peste 600 de romașcani care și-au căutat joburi la bursă, mai puțin de o sută au fost angajați ulterior. Acesta a fost primul an în care firmele au căutat mai ales personal calificat.

 

La ediția din acest an a bursei generale a locurilor de muncă, 51 de angajatori au fost prezenți la tîrgul de joburi, oferind, în total, 306 locuri de muncă. 603 de persoane și-au căutat de lucru cu această ocazie, iar 273 dintre acestea au fost selectate inițial în vederea încadrării. 34 de persoane, printre care și un romașcan cu studii superioare, au fost angajate pe loc. Din cei 273 de romașcani selectați în vederea încadrării, puțini au avut, însă, norocul de a deveni salariați. De vină – spun atît patronii firmelor, cît și reprezentanții Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ALOFM) – este lipsa meseriașilor de pe piața muncii. Romașcanii care s-au specializat în anumite domenii fie și-au găsit deja de lucru – în țară sau în străinătate -, fie se apropie de vîrsta a treia. În timp ce instituțiile de învățămînt nu mai pregătesc personal calificat, patronii se plîng că nu au pe cine angaja, iar șomerii fug de locurile de muncă, susținînd că salariile oferite sînt prea mici.

La ediția din acest an a bursei generale au participat aproximativ 600 de persoane, conform chestionarelor completate de acestea. La discuții cu agenții economici au participat, însă, doar 521 dintre romașcanii veniți la bursă. Dintre aceștia, doar un sfert sînt femei. Printre șomerii participanți la bursa generală s-au numărat 200 de șomeri aflați încă în plată, 32 de absolvenți din promoția 2011, 112 persoane cu diverse calificări, precum și 70 de persoane cu studii superioare. În plus, la bursă s-au prezentat nouă tineri studenți, precum și un grup de elevi de la Colegiul Tehnic «Miron Costin». Din cele 273 de persoane selectate în vederea angajării, 94 fuseseră angajate pînă pe data de 25 mai. Acestora li se adaugă cei 34 de romașcani angajați direct, în ziua desfășurării bursei. Dintre persoanele angajate, două au studii superioare, iar alte 66 – studii medii. Au fost angajați 26 de tineri cu vîrste mai mici de 25 de ani, precum și 27 de persoane cu vîrste de peste 45 de ani„, a precizat șefa ALOFM Roman, Cornelia Moldoveanu.

 

Meserii învățate în școală și salarii motivante

 

Spre deosebire de bursele generale de joburi organizate pînă acum, de această dată angajatorii au căutat în special personal calificat. „19 persoane au fost angajate în domeniul confecțiilor, 15 – în cel al alimentației publice, 17 – în domeniul comerțului și serviciilor, iar cei mai mulți au fost încadrați în domeniul industriei. Ne bucurăm că meseriașii sînt din nou căutați de agenții economici. Printre angajatori s-a numărat și o firmă din Pașcani, pentru care am selectat peste 40 de persoane în vederea angajării. Dintre acestea, 30 au rămas în baza de date a angajatorului în urma interviului inițial, iar unii dintre cei selectați au fost chemați deja la Pașcani pentru a susține proba de lucru. Totuși, concluzia angajatorilor a rămas aceea că ne lipsesc meseriașii, personalul calificat. Cei care sînt deja specializați într-un domeniu fie sînt angajați, fie au o vîrstă foarte înaintată„, a mai spus Cornelia Moldoveanu.

O șansă pentru refacerea pieței de muncă locale ar consta în pregătirea profesională a tinerilor încă de pe băncile liceului și, ulterior, atragerea tinerilor spre aceste locuri de muncă. Pe de altă parte, salariile mici oferite în Roman au convins generații de absolvenți să își caute de lucru în alte orașe sau în străinătate.

Comentarii

WORDPRESS: 0