Elevii de la liceele din Roman au participat la acţiuni de ecologizare, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului.
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Neamţ a celebrat, pe data de 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului, principalul eveniment ecologic, de informare publică și de acțiune pentru mediu al Națiunilor Unite (UNEP), marcat în peste 100 de țări, pentru a încuraja și a conștientiza populația privind necesitatea protejării mediului.
Pentru a marca acest eveniment ecologic, APM Neamţ a desfăşurat la nivel local o serie de activităţi specifice, în perioada 25 mai – 5 iunie.
Au fost realizate, pentru a conștientiza populația, diferite materiale de promovare: afișe, pliante, informări de presă. Pe parcursul acestei săptămâni au fost organizate sesiuni de informare adresate elevilor din unitățile de învățământ nemțene, privind importanța ariilor naturale protejate, desfășurate în parteneriat cu reprezentanți ai Parcului Național Ceahlău, Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș și ai Parcului Natural Vânători Neamț.
O altă acţiune a fost lansarea unui concurs de fotografie destinat elevilor din ciclul gimnazial şi liceal, privind aspectele pozitive şi negative privind starea mediului din zona judeţului Neamţ, urmând ca cele mai sugestive lucrări să fie expuse în holul APM.
Primăria municipiului Roman a iniţiat acţiuni de salubrizare, care au fost derulate vineri, 5 iunie, de către echipajele „Eco-Patrulei Școlare”, în zonele arondate, şi un concurs de reciclare între unităţile de învăţământ.
La acţiunile de salubrizare organizate de Colegiul Tehnic „Miron Costin” au participat elevi de clasa a zecea, împreună cu dirigintele lor, profesorul de educaţie fizică şi sport Adelin Tălmăcel. Împreună, au adunat gunoaiele aruncate la întâmplare de romaşcani în parcul din spatele căminului „Miron Costin”, din zona Anton Pann.
„Am ieşit, de Ziua Mediului, împreună cu elevii mei, să dăm o mână de ajutor pentru a face acest parc să arate mai bine. Este o zonă arondată colegiului nostru şi venim aici an de an. Am observat că zona arată din ce în ce arată mai bine. Înainte, erau mai multe gunoaie, dar acum, se pare că cei care locuiesc în zonă au învăţat să respecte mediul”, a pus profesorul Adelin Tălmăcel.
Tot în această perioadă s-a desfăşurat o acţiune de conștientizare a cetățenilor privind respectarea prevederilor Legii numărul 54/2012, privind desfășurarea activităţilor de picnic, de pe domeniul public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, prin realizarea unor materiale informative (fluturași).
Tema din acest an pentru Ziua Mediului – „Șapte miliarde de visuri. O planetă. Consumă cu grijă” – exprimă provocarea de a crea oportunități de dezvoltare economică durabilă, favorabilă incluziunii şi, în acelaşi timp, de a stabiliza rata de utilizare a resurselor și a reduce impactul asupra mediului.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol