Roman, Neamț
Căutare site

Români din Orhei, „acasă” de Ziua României

Consiliul Judeţean Neamţ are, pentru câteva zile, oaspeţi din Raionul Orhei, cu care legislativul nemţean este înfrăţit. Delegaţia a ajuns sâmbătă, 28 noiembrie, la Piatra Neamţ, la invitaţia autorităţilor judeţene, pentru a se bucura împreună de Ziua Naţională a României. Fiind prima vizită oficială în Neamţ, gazdele au stabilit un program care să le permită celor din Orhei să vadă cât mai multe dintre frumuseţile judeţului, inclusiv mănăstirile din zona Tîrgu Neamţ.

Marţi, 1 decembrie, la ora 11, delegaţia va fi primită oficial la Consiliul Judeţean, iar o oră mai târziu, toate oficialităţile din Neamţ şi Orhei vor participa la manifestările desfăşurate cu ocazia Zilei Naţionale a României. Pe perioada vizitei, oaspeţii vor fi însoţiţi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Emilia Arcan şi de câţiva consilieri judeţeni.

„Îi asigur pe oaspeţi de tot respectul pe care îl purtăm fraţilor noştri de limbă şi credinţă strămoşească, păstrători ai tradiţiilor străbune, care, împreună cu românii de pretutindeni, promovează spre neuitare patrimoniul cultural şi afirmarea identităţii etnice a neamului nostru românesc. Comunicarea şi asumarea unor acţiuni comune sunt elemente care nu trebuie ignorate. Avem, iată, din nou, posibilitatea să ne împrospătăm agenda de lucru cu preocupările noastre de la nivelul celor două unităţi administrativ-teritoriale, să găsim soluţii şi să aducem noi propuneri pentru a cimenta bunele relaţii existente între judeţul Neamţ şi Raionul Orhei”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.