Restaurantele din Roman se întrec în oferte care mai de care mai atrăgătoare pentru romaşcani pentru revelionul 2014.
Restaurantul Royal organizează revelion pentru 200 de lei de persoană, iar formaţia Ambiance va fi cea care se va ocupa de distracţia invitaţilor. Cei care vor să petreacă noaptea dintre ani la restaurantul Mariko Inn treabuie să scoată din buzunar 650 de lei de pereche, iar invitatul special va fi Matilda Pascal Cojocăriţa. După un an de pauză, şi restaurantul Casa Romaşcană organizează revelion, la un preţ de până în 200 de lei, în funcţie de numărul de solicitări. Aici, invitaţi speciali vor fi Laura Haidău şi formaţia Armonia din Suceava. La restaurantele Bradul şi Brăduţul, preţul pentru petrecerea de revelion este acelaşi, de 170 de lei. Participanţii se vor bucura de prezenţa cunoscutei interprete de muzică populară Sofia Vicoveanca. La Grand Faraon, se poate petrece de revelion cu 135 de lei de prsoană, sau cu 130 de lei, dacă se participă în grup de peste zece persoane. Restaurantul Parc Multiplex vine în întâmpinarea clienţilor cu o ofertă pentru revelion de 250 de lei de persoană. Restaurantul Chianti are preţuri variate pentru fiecare salon: 199 lei de persoană la salonul Roma, cu invitatul special Ion Suruceanu, 149 de lei la salonul Veneţia, şi 130 de lei la salonul Florenţa, unde se organizează Revelionul Tineretului.
La restaurantul Casa Veche, cei care fac rezervare pentru revelion până pe data de 24 decembrie vor plăti 199 de lei de persoană, iar cei care vor face rezervare după 24 decembrie vor plăti 249 de lei de persoană. Petrecere de revelion va fi organizată şi la Say Food, unde romaşcanii pot participa pentru 100 lei de persoană, dar şi la Per Se, pentru 125 lei de persoană. Și restaurantul Casa Caroly se înscrie printre locaţiile unde se organizează petrecere de revelion, pentru 185 de lei de persoană.
Hotel Roman organizează revelion în stilul anilor ’20, pentru 350 lei de persoană, iar cei care vor să petreacă la trecerea dintre ani într-un mediu rustic, tradiţional, la Hanu Ancuţei, trebuie să scoată din buzunar tot 350 de lei.
Romaşcanii pot petrece revelionul în aer liber, în Piaţa „Roman-Muşat”, unde municipalitatea va pregăti un spectacol cu invitaţi speciali, la fel ca în fiecare an, împreună cu un deosebit foc de artificii.
Comentarii