Revedere „de platină”, la „Roman-Vodă”

O parte dintre absolvenţii din 1954 ai liceului care astăzi se numeşte „Roman-Vodă” a păşit sâmbătă, 7 iunie, din nou pragul şcolii. Din cele trei clase, două de fete şi una de băieţi – pentru că, atunci, clasele nu erau mixte – ale Liceului „Sturza Cantacuzino” pentru fete şi ale Liceului nr. 1 de băieţi, după 60 de ani au mai fost în bancă doar şapte. Cu gândul, dar fără să mai aibă, fizic, posibilitatea de a fi prezenţi, le-au fost aproape şi alţi colegi. „Suntem bătrâni. Participarea e un lux”, spune, spre amuzamentul tuturor, unul dintre participanţi.

Printre cei care au avut bucuria de a fi din nou împreună au fost farmaciştii Gheorghe Vartolaş şi Cornel Foghel, economista Georgeta Cepan şi profesoara Tatiana Bogza. Generaţia „de platină” a colegiului a fost întâmpinată de directorul Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, profesoara Mihaela Tanovici, care le-a mulţumit pentru faptul că s-au întors în şcoală şi că au făcut întotdeauna cinste şcolii pe care au absolvit-o. Niciunul dintre foştii profesori nu a fost iertat de trecerea timpului. La revedere a fost prezentă doar amintirea lor. „Am avut profesori care erau pentru noi ca nişte icoane. Nu învăţam de la ei doar cunoştinţe, ci un mod de viaţă, nişte reguli şi nişte principii care ne-au prins bine toată viaţa”, spune Cornel Foghel.

După discuţiile despre nepoţi, reţete şi întâmplări de familie, mai mult sau mai puţin fericite, discuţiile au alunecat, pe nesimţite, spre amintire. Poveştile lor, spuse cu căldură, au reconstruit atmosfera unor timpuri grele, revăzute cu farmecul pe care nu-l poate da decât tinereţea. Mai ales când cele două epoci sunt despărţite de ani care cuprind o viaţă de om. „Abia la banchet ne-am cunoscut colegele. Erau reguli stricte”, îşi aminteşte Gheorghe Vartolaş, fost, o viaţă, farmacist. Iar banchetul, deşi fără fastul de astăzi, avea semnificaţia de a marca intrarea într-o nouă etapă din viaţă.

„Am purtat, atunci, pentru prima dată, o rochiţă de bemberg. Era un material scump atunci, un fel de mătase. Și am primit atunci, pentru prima dată, un buchet mare de flori, de la partenerul meu de dans de la bal. Erau crini, îţi aminteşti, Fănică?”, spune Georgeta Cepan. Fănică, profesor pensionar, prezent şi el, îşi aminteşte foarte bine, aşa cum îşi aminteşte şi şerbetul de trandafiri şi paharul cu apă rece cu care mama Georgetei l-a servit când a dus, spre dimineaţă, domnişoara acasă.

Sunt amintiri ale unei generaţii care şi-a trăit viaţa frumos, care a construit în şcoală prietenii şi, apoi, căsătorii care au rezistat celor 60 de ani care au trecut de atunci. În şcoală au păşit cu sfială, pentru că doar zidurile exterioare mai aminteau de perioada în care ei au fost elevi.  După mai bine de o oră de poveşti spuse pe îndelete, au plecat fiecare la casele lor, despărţindu-se cu o urare: „Să ne vedem sănătoşi la anul!”.