126 de asistaţi sunt hrăniți de cantina socială din Roman.
Pentru săracii oraşului, cantina socială din Roman înseamnă supravieţuire. Un angajament şi o responsabilitate civică de care autorităţile locale se achită exemplar de mulţi ani. Cum societatea nu le poate da „undiţa” pentru a se descurca singuri, s-a găsit o soluţie directă pentru a-i ajuta pe oamenii sărmani: se dă hrană celui flămând.
Ca să mănânci la „restaurantul” săracilor, cum mulţi numesc cantina socială a oraşului, trebuie, parodoxal, să te fi născut sub o stea norocoasă. Numărul romaşcanilor aflaţi în nevoie este mare, dar numai 126 au devenit cazuri sociale. Alte opt persoane care nu se pot deplasa primesc hrana la domiciliu.
„Anchetele sociale ne ajută să cunoaştem poveştile lor de viaţă. Cei mai mulţi dintre asistaţi sunt persoane vârstnice. Unii au dus o viaţă normală. Au lucrat, au avut familii. Problemele zilnice, boala, singurătatea, au lăsat urme adânci în viaţa lor, ajungând să depindă de cantina socială. Avem şi familii cu mulţi copii, persoane nevoiaşe care au nevoie de ajutorul nostru. Îi monitorizăm atent, de aceea între noi şi asistaţi s-a format o legătură specială”, spune Gianina Chirugu, asistent social la Complexul de Servicii „Casa Pâinii” din Roman.
Pentru masa unei persoane, Primăria Roman alocă 7,5 lei pe zi şi 8,3 lei pe zi pentru persoanele în vârstă. Mâncarea este făcută ca la mama acasă. Gerul şi distanţa nu sunt obstacole care să-i ţină pe asistaţi departe de cantina socială. Violeta are 41 de ani. Vine la cantina socială de când se ştie.
„Cu mâncarea de aici mi-am crescut copiii. Am primit ciorbă cu carne, piure cu ficat, de toate. Mâncarea este foarte bună. Nu ştiu ce ne-am fi făcut dacă nu era cantina socială”, spune Violeta.
Adi şi Alex sunt gemeni. Sunt elevi în clasa a VII-a, la Școala nr. 6 din cartierul Nicolae Bălcescu. Ei sunt sprijinul familiei. Ca să ajungă la cantina socială, împrumută bicicletele de la doi vecini. Părinţii lucrează ocazional, dar cel mai sigur venit al familiei sunt alocaţiile copiilor. „O ajutăm pe mama la treabă. Tăiem lemne, aducem apă în casă”, spune Adi. De la şcoală nu au lipsit niciodată. Acasă, nu stau în faţa calculatorului, pentru că nu au, dar petrec mult timp în aer liber, pentru că au o pasiune – fotbalul. „Vrem să ne facem fotbalişti. Ne place Ronaldo. De sărbători, am primit o minge. Jucăm fotbal şi noaptea”, spune Alex. Gemenii au urcat sacoşele pline de mâncare pe biciclete şi au plecat spre casă cu speranţă, să-i hrănească şi pe cei patru fraţi mai mici.
„Părinţii lucrează ocazional, dar cel mai sigur venit al familiei sunt alocaţiile copiilor” care sunt dati pe bautura.Aceste putori nu merita ajutati,sunt buni de munca,mergeti tata la maturat strazi cum matur si eu si nu imi este rusine.Multi care primesc hrana de la cantina sunt in puterea vietii,inca mai pot face ceva in folosul comunitatii,dar ce sa le faci daca s-au invatat sa primeasca totul de-a gata.
poate nu te-ai intrebat, nea marine, daca acele putori, cum bine le zici tu, sunt intrege la cap
domnule marin iti ca sa nu mai judeci pe nimeni iti doresc sa ajungi ca acesti saraci , sa nu ai ce manca , ce imbraca , unde munci , si sa ingheti de frig cautand cartoane ..