Simona Fuchs, născută în familia Chetroiu, din Roman, este medic, peste granițe, în Austria. S-a „luptat” cu mentalitățile străinilor și este acum unul dintre cei mai apreciați medici anesteziști din Viena. A făcut de două ori Medicina, a lucrat la faimoasa clinică AKH din Viena și acum profesează la Spitalul Donau, al doilea spital ca mărime din Viena, ca medic specialist în anestezie şi terapie intensivă, este Diplomat al Academiei Europene de Anestezie și (mai) este și medic de medicină de urgenţă. Împreună cu soțul său, tot român, tot medic, au o fetiță, pe Claudia Laura, care, pasionată de mai multe domenii ale artei, este o prietenă a Bibliotecii „George Radu Melidon” și, în această vară, va avea la Roman propria-i expoziţie de artă vizuală. Viața familiei, viața profesională peste hotare, amintiri și dorințe, exemple și sfaturi, pe scurt – Simona Fuchs, romașcana care a dormit în sertarul bibliotecii, a iubit și iubește Romanul, s-a îndrăgostit de medicină, și-a întâlnit alesul inimii, a cucerit, prin profesionalism, sistemul medical austriac și păstrează vie legătura cu România, cu Romanul.

Bebelușul din leagănul spiritualității, sertarul Bibliotecii

Ziarul de Roman a obținut un interviu cu Simona Fuchs, în scurtul timp liber pe care un medic îl are, prin care ne-am dorit să o cunoaștem, nu din auzite, ci din propria-i relatare, din ceea ce a trăit, simțit și prin ceea ce crede. Viața-i, după propriile spuse, este una agitată, ca vremurile…

„M-am născut în familia Chetroiu, în noiembrie 1966, la Maternitatea din Roman, probabil atunci într-o zi cu viscol şi zăpadă. Am locuit la bunicii mei într-un sertar de la bibliotecă, până când au primit (căci pentru prima – ce avea să fie şi ultima – nepoată, trebuia pregătit ceva special) un coş împletit de la Ploieşti. Tinerii mei părinţi au primit repartiţie ca stagiari  la Făurei, la 20 de kilometri de Roman. Mama era profesoară de biologie, tata – medic veterinar, aşa că am părăsit casa bunicilor şi am călătorit, după spusele mamei mele, pe un ger năprasnic, într-o trăsură cu cai, spre casa din Făurei. M-am reîntors la bunicii mei din Roman, cărora li s-a umplut casa din trei în trei ani cu încă trei nepoţi: Dragoş – fratele meu, inginer, care locuieşte cu familia în Olanda, vărul Răzvan – care este medic ORL, şi vărul Cosmin – care, după multe peripeţii medicale pe propria piele, este farmacist”, așa își începe medicul Simona Fuchs povestea vieții, lăsând să se vadă că legătura sa cu Biblioteca, cu studiul, cu cărțile, i s-a „întipărit” pe piele și în suflet.

În casa bunicilor

A urmat liceul la „Roman-Vodă”, iar de acolo a ales Medicina. Mai departe, a ales Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), un domeniu care, la acea vreme, avea destul de multe necunoscute, și a ajuns să profeseze la București: „Nu ştiu dacă sertarul de bibliotecă, primul meu pătuţ, a jucat un rol, dar iubesc cărţile, citesc foarte mult. S-a întâmplat în anii 1992-1993, odată cu alegerea specializării Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic Fundeni. A fost ca un epilog al unui capitol despre tinereţea petrecută în Roman, un capitol ca oricare altul din viaţa mea. Am întors pagina cărţii vieţii mele şi am început capitolul «Bucureşti», într-un domeniu medical fascinant de necunoscut, cel al anesteziei. Exista tipărită numai o carte, care înspăimânta deja prin titlul «Riscuri şi Erori în Anestezie», fără să-i mai răsfoieşti paginile. Noua etapă va însemna pentru mine exuberanţa tinereţii care descoperă lumea, tragedia şi comedia vieţii, de care nu suntem, niciunul dintre noi, iertaţi”.

Fotografie de la terminarea liceului

„Tone” de hârtii A4 trase la xerox după tratatele anglo-americane

Anestezia și Terapia Intensivă era o specializare de sine stătătoare destul de „nouă”, dar cu posibilitatea de a oferi unui medic un palier extrem de larg de participare la investigații nemaiauzite până atunci. Medicul Simona Fuchs spune că experiența din spitalele din Capitală i-au oferit prilejul mai multor „premieri” în medicina din România.

„Am avut norocul să încep specializarea în 1992, în spitalele din Bucureşti, pe atunci puştii de rezidenţi, pentru că, înainte de 1989, nu se aprobaseră examene pentru specialitate. Aşa că am putut lucra foarte mult, cot la cot cu anestezişti şi chirurgi consacraţi, de un profesionalism desăvârşit, în Spitalul Clinic Fundeni, Spitalul Militar Central, Spitalul Municipal, Spitalul Budimex, Spitalul Floreasca. Sunt anii în care se fac în premieră în România: rezecţia hepatică, transplant hepatic, transplant renal de la donator decedat, neuronavigație pentru intervenţiile neurochirurgicale, proteză totală de şold, stabilizările pe coloana vertebrală, bypass aorto-coronarian, chirurgia malformaţiilor cardiace, se introduce chirurgia laparoscopică. Aceste performanţe chirurgicale au putut fi realizate numai prin performanţele tehnologice ale Anesteziei şi Terapiei Intensive şi au însemnat, pe lângă munca în spital, ore de studiu acasă, ani cu «tone» de hârtii A4 trase la xerox după tratatele anglo-americane, legate cu sfoară, înşirate prin cameră”, povestește doctorul Simona Fuchs.

„Medicina este o artă”

Simona a avut mult de învățat, dar acest fapt nu a îndepărtat-o nici de celelalte cărți din biblioteca primilor ani de viață. A avut timp și de filme, și de teatru, și de muzică. Și-a găsit timp pentru medicină și artă.

„Ca medic specialist, am lucrat la Spitalul de Urgenţă «D. Bagdasar», locul care mi-a permis «să văd şi să simt» pacienţii dincolo de monitoare şi perfuzii și că dincolo de terapie mai există şi altceva: să fie soarta, destinul? Discuţiile medicale se prelungeau până târziu, se amestecau cu Grieg, Mozart, Jan Garbarek, Paolo Pasolini, se continuau la cinematecă, la teatru, la «Lăptăria lui Enache». Aceasta a însemnat pentru mine reîntoarcerea la adolescenţă, la ceea ce mă atrăgea foarte mult: arta. Iar în această etapă fericită a vieţii mele, în care nici nu mă gândeam să plec din ţară, trebuia să se întâmple ceva, să o mai iau încă o dată de la capăt. Am obţinut Premiul I la Congresul Societăţii Române de Anestezie din anul 1998: participarea la Congresul European de Anestezie de la Viena. La Viena l-am cunoscut pe fostul coleg de facultate al unei prietene anesteziste, Michael Fuchs, medic ginecolog, născut în Bucureşti, cu care m-am căsătorit în septembrie 1999. Şi aşa a început «aventura» mea anesteziologică în Austria, unde, în 2000, nu se recunoștea nicio diplomă românească medicală, iar doctorii aveau drept de lucru numai cu cetăţenie austriacă. Şi încă ceva, eu nu ştiam limba germană”, spune Simona, care nu s-a lăsat „învinsă”.

Chiar dacă se afla într-o nouă etapă a vieții, căsătorită, acasă în Austria, fără să cunoască limba și însărcinată, Simona le-a dus cu bine pe toate: „Revin la «leagănul spiritualităţii» mele – sertarul din biblioteca de la începutul discuţiei şi, în timp ce eu luam kilogram după kilogram, pentru că eram gravidă, casa se umplea de cărţi de germană şi de medicină. Televizorul mergea non-stop, ca să aud numai germana, ca şi cum aş fi înţeles ceva… Dar, trebuia să termin examenele la Facultatea de Medicină. Şi, în martie 2001, am obţinut Diploma de Medicină de la Facultatea din Viena, dar nu aveam cetăţenie austriacă, aşa că ….”

Întâlnire la Krems cu Camelia și Iulian Trofin și trei pianiști talentați

„Încerc să dau celor tineri cât mai mult din ceea ce ştiu şi am acumulat”

Primul loc de muncă al Simonei în Austria a fost la faimoasa clinică AKH. Fără cetățenie austriacă, medicul romașcan a lucrat cu „statut special”. Între timp, când „toate erau bune și frumoase”, legislația se schimbă iar în sistemul medical austriac și Simona revine, din punct de vedere profesional, din nou „din lac în puț”.

„Primii doi ani în Allgemeines Krankenhaus (AKH), fără cetățenie austriacă, am lucrat cu statut special. Ce vă aşteptaţi să urmeze acum? Cu două luni înainte de a obţine cetăţenia austriacă, se modifică legislaţia sanitară şi nu mi se mai recunoaşte nici specializarea din România şi devin o tânără rezidentă în AKH. «Colaborarea» în AKH este un cuvânt atât de «blajin şi nevinovat»… Am lucrat aproape zece ani în cel mai mare spital din Europa, e o luptă în «tranşee», pe «baricade», în blocul operator sau pe terapie intensivă, un spital în care sunt de gardă într-o zi 16 anestezişti, dintre care numai 2-3 sunt specialişti. Am dat anestezie de la nou-născut prematur de 750 de grame la  chirurgie bariatrică la 270 de kilograme, de la vârste cuprinse între 26 de săptămâni şi 104 ani, nu a rămas niciun organ în corpul omenesc pentru care să nu dau anestezie. După examenul de specialitate la Viena, a urmat la Zürich  examenul de diplomat al Academiei Europene de Anestezie. În spatele unei femei care are succes se află mereu un bărbat romantic: Michael mă aştepta în fața operei din Zürich, înconjurat şi flancat de afişele cu marii cântăreţi de operă, încât am avut impresia că va cânta în «La Traviata». Acum lucrez în Donau Spital, al doilea spital ca mărime din Viena, sunt medic specialist anestezie şi terapie intensivă, Diplomat al Academiei Europene de Anestezie, medic de medicină de urgenţă. De la începutul poveştii mele au trecut aproape 51 de ani, activitatea mea e la fel de «eroică», poate nu la fel de spectaculoasă ca în AKH, dar orice început va avea şi un sfârşit. Preocuparea mea se îndreaptă acum spre terapia intensivă personalizată, dar, mai ales, «umanizată», şi încerc să dau celor tineri cât mai mult din ceea ce ştiu şi am acumulat”, spune, cu încredere, medicul specialist ATI Simona Fuchs.

În ediția Ziarului de Roman de mâine vom continua povestea medicului Simona Fuchs și a familiei sale, a legăturilor cu Romanul, a sfaturilor pe care le are pentru cei care vor să aleagă un alt sistem medical decât cel românesc. Și, de ce nu, vom afla ce răspunde un medic – al cărui statut este recunoscut acum de austrieci – la întrebarea: „Vă gândiţi să vă întoarceţi vreodată «acasă», în România, în Roman, şi – dacă da – ce v-aţi dori să găsiţi «acasă»?”

Citește și: REPERE: Povestea Simonei Fuchs, romașcană, medic specialist în ATI în Austria (II)