Prima paginăSocialEducatie

REPERE: „M-am luptat toată viața cu eticheta «şcoală de țară»”

Dimensiune text

Profesoara Anişoara Scîrlat, de Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, a primit premiul „Domnul Trandafir” pentru întreaga carieră, cu prilejul ediţiei 2014 a Galei şcolii nemţene.

La Sărbătoarea şcolii nemţene din acest an, au primit recunoaştere din partea comunităţii şi acei dascăli, nu puţini la număr, care nu apar, poate, niciodată pe lista premianţilor la olimpiadele şcolare, care nu au funcţii de conducere, care nu iau decizii care să schimbe soarta şcolii sau care au predat toată viaţa într-un sat izolat de lume, dar care şi-au pus amprenta asupra formării a generaţii şi generaţii de elevi. Nominalizările pentru această secţiune, fericit intitulată „Domnul Trandafir”, s-au făcut cu inima şi cu sufletul, pentru că dragostea pentru elev şi dăruirea nu se consemnează în adeverinţe şi nu sunt cuantificate în puncte şi în dosare. Sunt certificate, însă, de dragostea cu care elevii lor se întorc mereu la şcoală, pentru a-şi împărtăşi bucuriile şi necazurile cu „Doamna”. Vă prezentăm, în continuare, dascălii romaşcani care au fost premiaţi la „Gala şcolii nemţene” la categoria „Domnul Trandafir”. 

Chimia nu trebuie să fie „sperietoarea” elevilor

Anişoara ScîrlatProfesoara de chimie Anişoara Scîrlat a predat o viaţă întreagă la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani. Se consideră deja o fiică a satului, deşi de loc e din zona Brăilei. „M-am ataşat de copii, de oameni. E o mare bucurie pentru mine să am acum elevi copii ai elevilor din primele generaţii la care am predat, să ne întâlnim la şedinţele cu părinţii şi ei să-şi amintească cu plăcere că le-am fost şi lor dirigintă”, spune profesoara Anişoara Scîrlat.

În copilărie, visa să ajungă învăţătoare. S-a şi înscris pentru examen la Liceul Pedagogic, dar a fost respinsă la proba de aptitudini, pentru că nu avea ureche muzicală. A urmat, apoi, cursurile Liceului „Panait Istrati” din Brăila, unde, graţie profesoarei de chimie, s-a îndrăgostit de această discipină. Alături de doamna de chimie din liceu, pe lista modelelor se mai află profesoara Botezatu, de la liceul din Săbăoani, pe lângă care Anişoara Scîrlat şi-a făcut ucenicia.

„Doamna Botezatu avea peste 20 de ani de experienţă la catedră, când eu am debutat. Am aflat de la dumneaei multe dintre secretele activităţii la catedră. Am aplicat multe dintre ele, unele le-am îmbunătăţit, altele le-am adaptat stilului personal. Împreună cu doamna Botezatu, am pus primele cărămizi la cariera mea de dascăl”, povesteşte profesoara Anişoar Scîrlat.

În cei 30 de ani în care a predat chimia, Anişoara Scîrlat a încercat să-i facă pe toţi copiii să înţeleagă această disciplină, considerată de mulţi o „sperietoare” a anilor de şcoală. Rezultatele au venit, apoi, de la sine. Începând din anul 2000, an de an, elevii de gimnaziu de la Săbăoani s-au numărat printre participanţii la faza naţională a concursului de fizică şi chimie pentru elevii care învaţă în şcolile din mediul rural „Impuls perpetuum”, existând ediţii la care întregul echipaj să fie constituit din elevi ai profesoarei Scîrlat, care se ocupa de partea de chimie a pregătirii echipajului. Nu a existat an, de la prima ediţie a concursului, în care elevii săi să nu se afle printre premianţi, deşi concursul se desfăşoară în luna august, ceea ce înseamnă că elevii şi profesorii participanţi nu prea au parte de vacanţă.

„Nu poţi să fii profesor doar pentru olimpici. Întotdeauna am sprijinit toţi elevii din clasă. E o mare împlinire să citesc pe faţa lor bucuria că au desluşit o formulă sau că au putut scrie o reacţie. Satisfacţa muncii vine, în egală măsură, din performanţele obţinute de «vârfuri» şi din bucuria de a ridica un elev de la 4 la 5, să-l vezi că a înţeles să rezolve un exerciţiu şi că îşi doreşte mai mult. Nu m-am considerat defavorizată că lucrez într-o şcoală «de ţară», m-am luptat toată viaţa să alung ideea că la ţară nu se face carte şi că nu se poate face performanţă. Noi am demonstrat că, dimpotrivă, este loc și sunt condiții pentru performanță. Domnul Trandafir reprezintă modelul dascălului care pune mai presus de orice elevul, al profesorului serios, apropiat de elevi şi sever, în acelaşi timp. Eu îmi doresc să obţin în continuare rezultate frumoase, să îmi câştig în continuare respectul elevilor şi să rămân, pentru ei, asemeni domnului Trandafir”, spune Anişoara Scîrlat.

Articol mai nou

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • ana 6 ani

    Felicitari! Imi aduc aminte ca ati fost o profesoara foarte buna pe vremea cand eram eleva. 🙂