REPERE: Actriță romașcană aplaudată de francezi

Actrița Codrina Pricopoaia (foto), născută la Roman, s-a făcut remarcată în numeroase spectacole și proiecte teatrale derulate în Franța. Deși de opt ani trăiește și muncește în Franța, ea recunoaște că, sentimental, a rămas la Roman.

Actrița romașcană Codrina Pricopoaia este cunoscută, mai degrabă, publicului francez decât celui din România. Absolventă de Filosofie și de Teatru, Codrina s-a stabilit la Paris din 2004. De atunci, a jucat pe scenele din Paris, dar nu a refuzat niciodată invitațiile și colaborările venite din țară. A fost prezentă în România, în 2005, în „L’histoire du communisme racontée aux malades mentaux”, de Matei Vișniec, în 2008, în „Orgasm Adult scăpat de la Zoo”, de Dario Fo, regia Gheoghe Balint, în 2010, în „Mămăliga”, o piesă semnată chiar de Codrina Pricopoaia, regizată de Dominique Fataccioli, și în 2011, cu „Canin Felin”, regia Eugen Jebeleanu. A fost prezentă de mai multe ori la Festivalul de teatru din Avignon, colaborând atât cu companii franceze, cât și româno-franceze. Mare consumatoare și iubitoare de rock, a participat, în 2008 și 2009, la Festivalul Rock pe Mureș de la Arad, cu trupa de stoner „Loading Data”. De asemenea, fascinată de aptitudinile artistice ale copiilor, creează și animează, timp de doi ani, atelierul de teatru al asociației „Hors la Rue” și colaborează în diverse proiecte cu France Culture și cu Primăria orașului Lilas. Pe masa de lucru a Codrinei se află, în acest moment, „Cartea Vițelului”, ce va fi editată în limba franceză, la finele anului 2013. În paralel, va continua filmările pentru „L’ombre de Vénus”, lung metraj în regia lui Jean-Luc Piacentino, unde, în afara „rolului de actriță”, este și co-scenaristă și va continua proiectele teatrale.

Rădăcini în lumea teatrului

Codrina Pricopoaia spune că a fost întotdeauna fascinată de teatru.

„Când eram foarte mică, nu a fost o alegere, ci o fascinație. Fascinată de unchiul bunicii, Paul Varduca, primul director al Teatrului din Piatra Neamț, de soția lui, actrița Sereda Sorbul, fiica dramaturgului Mihail Sorbul, fascinată în acea perioadă gri și comunistă de această lume a teatrului, echivalentă pentru mine, pe vremea aceea, cu o lume a culorii, a zgomotului, a veseliei, a călătoriei. Pot spune că, apoi, în viață, au fost momente în care a trebuit să aleg teatrul, să mă bat pentru a rămâne pe acest drum. Uneori am găsit alte «autostrăzi» ce păreau încântătoare, pe care parcă puteam avansa mai repede. Dar tot la scena m-am întors. Până la urmă, asta e ceea ce știu eu să fac mai bine”, spune Codrina Pricopoaia.

Pentru ea, ca actriță, Franța a fost o oportunitate. A plecat cu un proiect, iar alegerea s-a dovedit a fi inspirată.

„Pe vremea aceea refuzasem – elegant, bineînțeles – să mă angajez într-un teatru de stat din București, pentru că simțeam că acest tip de structură nu mi s-ar potrivi. Nu știu nici până astăzi dacă am avut dreptate sau nu. Imediat după această decizie, am avut ocazia să plec în Franța pentru un proiect româno-maghiaro-francez, plecare care a coincis cu dispariția brutală și rapidă a tatălui meu, regretatul profesor Constantin Pricopoaia. Cred că plecarea mea departe de acasă a fost, cumva, motivată de «plecare întru Departe» a tatălui meu. Într-un moment în care unul din stâlpii existenței noastre dispare, ne e sete să căutăm un centru al universului, în pofida muzicii interioare care ne cântă trist”, a spus Codrina Pricopoaia.

„Am un trac nebun când joc în țară”

Prezența activă în luminile rampei franceze nu a îndepărtat-o pe Codrina de viața artistică din România și, cu atât mai puțin, de orașul natal. „Am încercat întotdeauna să vin și în țară cu spectacolele pe care le-am jucat la Paris sau la Avignon. De cele mai multe ori am reușit. În luna mai voi reveni la Festivalul Underground de la Arad cu două piese, «Amalia respiră profund», de Alina Nelega, care va fi reluată în toamnă la Théâtre des Déchargeurs, la Paris, și «Canin Felin», care a fost deja jucat la București și la Festival Avignon Off, în 2012. Pentru mine este o bucurie să joc acasă. Am întotdeauna un trac nebun când joc în țară. Reprezentația care a fost pentru mine cea mai emoționantă a fost în 2010, când am jucat la Piatra Neamț. Nu numai că era un text de-al meu, «Mămăliga» sau «Cartea Vițelului», dar jucam în fața prietenilor, a familiei mele dragi, pe scena în care, cu mai bine de 60 de ani în urmă, fusese director și jucase unchiul bunicii. A fost, pentru mine, un moment intens, în timpul aplauzelor am mulțumit în gând tatălui meu, care sunt sigur că, de acolo de sus, mi-a trimis toată afecțiunea și încrederea lui”, a mărturisit Codrina Pricopoaia.

Romanul înseamnă „acasă”

Chiar dacă trăiește la mii de kilometri de Roman, pentru Codrina Pricopoaia Romanul rămâne întotdeauna locul la care se gândește atunci când spune „acasă”. Retrăiește cu bucurie sentimente din adolescență prin povestirile nepotului său, care, printre alte preocupări tipice unui adolescent, găsește timp și pentru a fi actor amator în trupa de teatru „Gong”.

„Fac parte din acea categorie de oameni pentru care rădăcinile rămân în locul formator, în locul care i-a văzut crescând. Iar pentru mine acest loc este Romanul. Acolo sunt reperele mele, familia mea, amintirile. Cu timpul și cu nostalgia, orașul meu natal devine imaginea metaforică a unui uriaș pântece matern. Acum îmi pregătesc valizele pentru filmare… Voi fi în sudul Franței de Paște și nu voi putea fi acasă… Dar am să mă gândesc la luminile atât de frumoase și pline de speranță care umplu această noapte și cred că ele mă vor ghida pentru a reuși un rol bun, primul meu rol principal într-un film francez de lung metraj. Poate că nu este o întâmplare – Gratidia, pe care o joc, face parte din acei primi creștini din Roma Antică”, mărturisește actrița romașcană.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]