Articol publicat în data de: joi, 19 Apr 2012



Regal de judo la Sala Sporturilor

Ediția din acest an a Campionatului Național Școlar de Judo, juniori, grupa sub 20 de ani (U20), va avea loc în Sala Sporturilor din Roman, în zilele 19 și 20 aprilie.

 

 

La evenimentul organizat de Catedra de Judo a Liceului cu Program Sportiv Roman, formată din Eduard Nechita, Costel Ciobanu și Cristi Budoșcă, vor lua parte peste 200 de judoka din țară, de la licee și cluburi sportive școlare, cluburi ale elevilor și palate ale copiilor din 22 de județe. În general, concurenții vor avea vîrste cuprinse între 15 și 19 ani, sportivi școlarizați în structuri ale Ministerului Educației.

„Concursul se anunță ca unul foarte puternic, întrucît vor fi prezenți și componenți ai loturilor naționale U17 și U20. Din partea Federației Române de Judo a venit Nicolae Marinescu, iar Ministerul Educației va fi reprezentat de Magda Melinte, inspector în cadrul Inspecoratului Școlar Județean. În ce ne privește, LPS Roman va participa cu 14 sportivi. Speranțe mai mari la rezultate bune ne punem în Alexandru Dascălu și Ionuț Cîrcotă, dar mai bine să nu anticipăm și să ne vedem de treabă pe tatami”, a afirmat Cristi Budoșcă.

Întrecerile, care vor începe joi dimineață, de la ora 9.30, se vor desfășura pe trei suprafețe de concurs, fiecare cu tabela electronică aferentă pe care vor putea fi urmărite punctajele sportivilor.

LPS Roman va intra în concurs cu Andreea Boeru – categoria 44 de kilograme -, Alina Farcaș (52 kg), Ana Grumezescu (57 kg), Ana Maria Dascălu (70 kg), Alexandru Dascălu (60 kg), Petru Calalb (60 kg), Alexandru Balașca (60 kg), George Olenici (66 kg), Iulian Barcan (66 kg), Ionuț Cîrcotă (73 kg), Lucian Cazacu (73 kg), Eduard Giosanu (73 kg), Daniel Tofan (90 kg), Daniel Nanu (100 kg).

Miercuri după-amiază a avut loc faza pregătitoare a concursului, cu ședința tehnică, validarea sportivilor pe categorii și stabilirea programului competiției.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close