Prima paginăSocialSanatate

Record la Spitalul Roman: 24 de operații într-o zi

Dimensiune text

Blocul operator asigură o mai bună utilizare a resurselor materiale şi umane. Medici operează acum după programare.

Din punct de vedere funcţional şi administrativ, înfiinţarea blocului operator la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman s-a dovedit a fi un lucru foarte util. La puţin peste o lună de la înfiinţare, deja sunt mai bine utilizate sălile de operaţie. Medicul chirurg Dan Arvătescu a devenit coordonatorul blocului operator în momentul în care cel care ocupa iniţial această funcţie, medicul Cătălin Dragoş Hârţan, a renunţat, din motive personale.

„Blocul operator unic funcţionează de la 1 februarie. Este o mai bună utilizare a resurselor materiale şi umane. Este vorba despre şase săli de operaţie dotate cu toată aparatura necesară şi încă două săli în care se fac mici intervenţii, în special cele din secţia de Oftalmologie. Personalul care lucrează în blocul operator este interschimbabil între săli. Marţi, de exemplu, a fost un mic record la spital, s-au efectuat 24 de operaţii într-o zi. Dacă nu ar fi existat o foarte bună coordonare a blocului operator, medicii chirurgi ar fi creat un haos, în încercarea de a prinde un loc liber într-o sală de operaţie. Nu este uşor să coordonezi o astfel de activitate, dar rezultatele sunt remarcabile. S-au îmbunătăţit timpii operatori, dar şi calitatea actului chirurgical. Un lucru nu lipsit de importanţă este că medicul chirurg primeşte un spor de 50% pentru orele petrecute în sala de operaţie din blocul operator. Și asta duce la motivarea medicilor de a lucra în mod organizat. După o lună de muncă, se pare că toată lumea este mulţumită. Cu răbdare şi comunicare, se poate rezolva orice problemă”, a declarat medicul chirurg Dan Arvătescu, coordonatorul blocului operator şi şeful secţiei de Chirurgie.

Blocul operator din spital are buget propriu, fiind considerat o secţie a spitalului. De aceea, medicul coordonator face eforturi mari pentru a planifica activitatea astfel încât să se încadreze în parametrii bugetari stabiliţi de către conducerea spitalului.

COMENTARII

WORDPRESS: 4
  • Florin 7 ani

    In conceptia ta, nu se poate nimic fara spaga ? Dar sa presupunem, prin absurd, ca asa o fi fost.Daca nu „traduceai” suma in euro, 24000 de lei nu era ceva concludent? Tu te-ai incumeta, chiar si pentru 10.000 de lei, sa efectuezi cea mai simpla operatie de apendicita ? Moftangii cu foamea-n git, parca v-at fi nascut toti in „zona euro” si aveti numai salarii in valuta, voi n-ati furat niciodata macar un surub din fabrica , sunteti cinstea si morala intruchipata !…

    • prostul satului 7 ani

      Florine tu cred ca esti medic sau lucrezi prin spital si te supara adevarul. Multi romani inca nu fac diferenta intre lei noi si vechi si daca le zici de 10.000 e ca si cum le-ai zice de 10 milioane vechi dar daca le zici in euro poate mai fac si ei o aproximatie cand vad pe la televizor ca o masina e 10.000 sau 5.000 de euro

      Privind furatul unui surub: una e sa furi un surub sau sa primesti o mica atentie (gen o cafea sau o sticla de ceva ca semn de recunostinta pentru operatia facuta) si alta e sa furi intr-o zi masina cu totul – asa ca sa fie pe intelesul tau.

      Domnule administrator dar de ce mi-ati sters comentariul? S-a suparat vre-un medic ca am intraznit sa spun adevarul? S-au s-a instaurat cenzura?

      Sunt medici care iti spun in fata ca fara 1.000 RON (10 milioane ROL – 220 euro) nu iti fac operatie de cezariana cu toate ca fatul e decedat … mai sunt cazuri cand trebuie sa fii si om …

      • Corect spus! 7 ani

        Ati punctat exact unde trebuia! De ce oare nu se face niciun sondaj in randul romascanilor sa se vada cum stau de fapt lucrurile?

    • Vasile 7 ani

      Va felicit! Nu pot decat sa vad cum ar fi cand veti fi in spitalul nostru pe muchie de cutit si nu va baga nimeni in seama din cauza lipsei cotizatiei! Pana atunci, spor la vandut suruburi!