Apartamente confiscate de bănci de la datornici sunt vândute la licitaţie la preţuri care pleacă de la 10.000 de euro.
Băncile vând, prin licitaţie, bunurile care au fost confiscate de la clienţii datornici prin procedura executării silite, pentru a-şi recupera o parte din pierderi. Astfel, romaşcanii au ocazia de a cumpăra apartamente la preţuri foarte avantajoase, mai ales dacă licitaţia pentru vânzarea respectivei locuinţe se află la a doua sesiune, iar preţul este scăzut cu 25%. Preţurile apartamentelor scoase la licitaţie de băncile din Roman pleacă de la 10.000 de euro şi ajung până la peste 45.000 de euro.
Bancpost organizează licitaţii, prin intermediul unor executori judecătoreşti, pentru vânzarea mai multor apartamente din Roman. De exemplu, printre cele mai ieftine se situează un apartament cu două camere, de 40 de metri pătraţi, pe Fundătura Păcii, al cărui preţ este 16.044 de euro. Un alt apartament, tot cu două camere, pe strada Smirodava, cu o suprafaţă de 49,54 de metri pătraţi, se vinde cu un preţ care pleacă de la 19.725 de euro. Pe strada Vasile Alecsandri, un apartament cu trei camere, de 55,99 metri pătraţi, este scos la licitaţie cu 23.937 de euro. Pe Fundătura Doctor Felix, pentru 24.525 de euro se poate cumpăra o locuinţă cu trei camere, de 56,28 de metri pătraţi.
Cine doreşte să locuiască în centrul oraşului trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar. De exemplu, pentru un apartament cu patru camere, pe strada Libertăţii, cu o suprafaţă de 80,24 de metri pătraţi, trebuie scoşi din portofel 45.000 de euro.
Unul dintre cele mai ieftine apartament din oraş este vândut prin licitaţie de Raiffeisen Bank. Costă numai 10.200 de euro, un apartament cu două camere, de 45 de metri pătraţi, situat pe strada Anton Pann.
Şi BCR vinde bunuri care au fost executate silit. Un apartament cu două camere, pe strada Oituz, costă 18.900 de euro.
Cei care doresc să cumpere un apartament în Roman, dar nu află din timp despre aceste licitaţii sau nu au posibilitatea de a participa la ele, pot apela la o agenţie imobiliară pentru a găsi o locuinţă la un preţ avantajos. De exemplu, în funcţie de zona în care este situat un apartament, preţurile pleacă de la 12.000 de euro, pentru două camere în Aleea Tudor Vladimirescu, şi pot ajunge la 30.000 de euro, pentru două camere în zona centrală. Relația cu agenţiile imobiliare are dezavantajul că se percep comisioane mari, şi de la vânzător, şi de la cumpărător, dar oferă o oarecare garanţie tranzacţiei. Persoanele care vor să cumpere un apartament pot căuta şi vânzători direcţi, însă există riscul ca locuinţa perfectă să fie găsită într-un timp mai îndelungat.










M-ar interesa un apartament la licitații