Puncte de prim ajutor pentru romașcani în zilele caniculare

HomeSanatate

Puncte de prim ajutor pentru romașcani în zilele caniculare

Temperaturile crescute din aceste zile au determinat reprezentanții Primăriei Roman să ia măsuri pentru a asigura un confort persoanelor care, în ciuda recomandărilor medicilor, decid să iasă din locuinţe în orele cu temperaturi ridicate.

Astfel, Primăria informează că punctele de prim ajutor pentru zilele caniculare sunt operaționalizate pe raza municipiului Roman începând de miercuri, 29 iunie. Vor exista cinci astfel de puncte, dotate cu aparatură de climatizare şi recipiente cu apă potabilă, după cum urmează: Farmacia situată în strada Anton Pann, blocul 12; Farmacia din Bulevardul Roman Mușat, nr. 4; Farmacia situată pe strada Smirodava, nr. 43; Sediul administrativ al Pieței, din strada Sucedava; Dispensarul situat în strada Bogdan Dragoș, nr. 1.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Roman a transmis mai multe recomandări privind protecția populației pe timpul perioadelor caniculare. Astfel, trebuie să evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare și efortul fizic intens între orele 11 – 18. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide nu prea reci, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi vă transformă într-o potențială victimă a caniculei. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) în cantitate mare. Consumaţi fructe și legume proaspete (pepene, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc).

Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită. Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate. Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră. Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Județul Neamț, ca și întreaga țară, se află de azi și până sâmbătă sub avertizare de tip Cod galben de caniculă, interval în care valul de căldură se va intensifica în toate regiunile, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 și 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0