Asociaţia Comunelor din România (ACoR) a organizat vineri, 4 decembrie, conferinţa de încheiere a proiectului „START pentru tine!” în regiunea Nord-Est. Conferinţa a avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Local Săbăoani. La eveniment au participat reprezentanţi ai grupului ţintă al proiectului – şomeri, persoane inactive şi aflate în căutarea unui loc de muncă -, reprezentanţi ai altor organizaţii de interes în domeniul proiectului şi reprezentanţi ai mai multor primării din judeţ, alături de Valeria Dascălu, primarul comunei Săbăoani, preşedintele filialei Neamţ a ACoR.
Proiectul „START pentru tine!”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară: 5 – „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă”, este implementat de Asociaţia Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România, în parteneriat cu Asociaţia Comunelor din România, Asociaţia Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor Europroject şi Asociaţia Centrul de Dezvoltare SMART.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de facilitarea integrării pe piaţa muncii şi creşterea capacitaţii de ocupare a populaţiei din zonele rurale aferente regiunilor de dezvoltare Sud Est, Sud Vest şi Nord Est, prin asigurarea accesului la informaţii, la servicii de consiliere şi formare profesională şi la asistenţă în domeniul antreprenorial a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a şomerilor, a persoanelor inactive şi a persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă precum şi alte servicii suport pentru dezvoltarea antreprenoriatului, pentru cei care doresc să demareze o afacere în zonele rurale.
În cadrul proiectului au fost înfiinţate şi amenajate trei centre inovative de antreprenoriat şi ocupare START UP, în regiunile Sud Est (judeţul Galaţi), Sud Vest (judeţul Olt) şi Nord Est (judeţul Neamţ). Totodată, a fost derulată o campanie mobilă de informare, conştientizare şi promovare în 12 comune ale judeţului Neamţ.
În cadrul proiectului au fost organizate două cursuri de calificare profesională – calificarea îngrijitoare bătrâni la domiciliu, cu 52 absolvenţi (comunele Tămăşeni şi Boteşti, judeţul Neamţ), două cursuri confecţioner asamblor articole din textile – 36 absolvenţi (comunele Icuşeşti şi Doljeşti, judeţul Neamţ) şi şase de formare profesională pentru competenţe antreprenoriale – 125 absolvenţi (comunele: Săbăoani – judeţul Neamţ, Panaci – judeţul Suceava, Tamaşi – judeţul Bacău). 11 persoane au obţinut un loc de muncă ulterior absolvirii acestor cursuri de calificare sau de formare.
Edilii localităţilor în care s-au desfăşurat cursurile organizate prin proiectul „START pentru TINE!” au declarat că acestea au fost de un real folos, astfel absolvenţii cursurilor le-au crescut şansele de angajare, au dobândit deprinderi, aptitudini şi cunoştinţe noi.
Comentarii