Judeţul Neamţ a obţinut o performanţă deosebită la faza naţională a competiţiei produselor finale ale proiectelor finanţate prin programe comunitare. Colegiul Tehnic „Danubiana” a obţinut locul I, iar Seminarul Teologic „Sfîntul Gheorghe” – locul II, la faza finală a concursului „Made for Europe”.
Evenimentul a avut loc la Bucureşti, în perioada 19 – 22 aprilie, şi a reunit cele mai bune produse finale realizate în cadrul proiectelor europene în toate judeţele din ţară. Toate cele trei proiecte intrate în concurs au obţinut premii mari, judeţul Neamţ clasîndu-se ca punctaj în faţa judeţelor care au intrat în concurs cu mai multe produse, care nu au primit, însă, aprecierea juriului.
Astfel, primul loc la secţiunea „Proiect Leonardo da Vinci” a fost acordat Colegiului Tehnic „Danubiana” Roman pentru „Analiza globală a structurii sistemului de sănătate şi de inserţie profesională a sistemelor VET în structura europeană de sănătate”, care obţinuse premiul I şi la nivel de judeţ, iar la secţiunea „Proiect multicultural Comenius”, Seminarul Teologic „Sfîntul Gheorghe” a obţinut locul II pentru proiectul „Jurnalişti fără frontiere”. Cel de-al treilea proiect participant, „The energy way: a path connecting cultures, a link forging Europe’s stakes, a step to an European sustainable citizenship”, derulat de Şcoala nr. 5 din Piatra Neamţ, a fost recompensat cu premiul I la secţiunea „Proiecte multiculturale Comenius”.
„Faptul că am reuşit să obţinem premii mari cu toate cele trei proiecte participante spune totul despre calitatea produselor prezentate în cadrul competiţiei şi despre implicarea colegilor în ceea ce priveşte abordarea proiectelor comunitare„, a spus inspectorul şcolar pentru proiecte şi programe comunitare, Maria Ghiniţă.
Proiectul Colegiului Tehnic „Danubiana” realizează o analiză a sistemelor de sănătate din mai multe ţări europene, văzute atît din prisma beneficiarilor acestor servicii, cît şi ca opţiune de angajare pentru elevi după terminarea ciclului superior al liceului. Printre produsele finale cu care romaşcanii au intrat în concurs s-a numărat şi un dicţionar cu termeni utilizaţi în sistemul de sănătate, în limbile ţărilor participante la proiect, română, italiană, spaniolă, turcă şi engleză. Proiectul iniţiat de Seminarul Teologic „Sfîntul Gheorghe” are drept temă istoria conceptului de democraţie. Elevii din România, din Polonia şi Italia s-au documentat şi, după un periplu prin mari muzee care aveau de spus ceva participanţilor pe această temă, au elaborat cinci mini-filme despre valorile democratice, plecînd de la ideea că a cunoaşte cu adevărat istoria implică o opţiune civică viitoare.
Comentarii